Mircea Eliade - Sacrul si profanul

Pe 13 martie, la București 1907, se naște cel ce va fi un geniu al filosofiei și literaturii filosofice, Mircea Eliade. Încă de mic și-a manifestat interesul pentru autori precum Balzac sau Frazer iar la 14 ani începe să scrie articole despre entomologie. De asemenea a avut o mare pasiune pentru limbile străine, acesta cunoscând italiana, engleza, persana și ebraica. Ducând o viață destul de solitară și fiind destul de bolnăvicios, Eliade începe să scrie primele sale romane. Astfel, în 1928 apare primul său roman ”Romanul adolescentului miop” care a avut un real succes. După ce obține o bursă particulară, ajunge pe tărâmul Indiei unde studiază filosofia și yoga cu Surendranath Dasgupta care i-a schimbat viața. Întors la București începe să scrie romanul ”Maitreyi” care va fi publicat în 1933 și va deveni cea mai cunoscută scriere a sa. La maturitate, după ce se vede pe culmile succesului, se mută la Chicago și devine profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea ”Loyola”.

Autorul moare la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, în America, iar corpul său rămâne pe meleaguri străine la Capela Rockfeller din Hyde Park.

Teza filosofică ”Sacrul și profanul” a fost publicată pentru prima dată în 1957 în limba germană sub numele ”Das Heilige und das Profane”. Fiind o ediție cu un foarte mic tiraj, este mai puțin cunoscută, prima considerându-se însă cea din 1992 de la editura Humanitas. Au mai urmat și edițiile din 1995 și 2000 ale aceleași edituri.

Pentru a înțelege despre ce este vorba, trebuie să definim cele două cuvinte din titlu. Sacrul (privitor la religie) este ceea ce definește hierofania. Adică noi putem considera sacru de la o piatră sau un copac, până la zeități. Manifestarea este întotdeauna aceeași: misterul a ceva care este diferit, a unei realități care nu aparține lumii noastre și a lucrurilor ce devin profane. Poate vă întrebați ce este profanul, ei bine, este ceva neînțeles, poate chiar necredincios pentru o anumită religie.

Astfel ajungem la comparația dintre cei doi termeni. Adesea se crede că ar însemna diferența dintre real și ireal însă este doar o diferită înțelegere a credinței. Lumea este în totalitate profană, oamenii sunt profani și pot deveni ființe sacre doar dacă fac schimbări în viața lor. Evoluția istorică influențează sacrul, de exemplu, într-o societate din domeniul agricol există credință în Mama Pământ sau Gaia, pentru că limita de cunoaștere a individului gravitează în jurul principalei sale surse de hrană așa că încearcă să o divinizeze din diverse mijloace. Spațiul profan în schimb, păstrează locuri privilegiate ”în minte” cum ar fi casa copilăriei, locul primei iubiri sau grădina bunicii. Aceste spații devin sfinte pentru individ pentru că produc o schimbare în propriul univers.

Sacrul se diferențiază de profan tocmai pentru că aduce o schimbare. Profanul este echivalentul rutinei iar sacrul reprezintă ieșirea din profan.

A doua manifestare a sacrului este timpul. Asemenea spațiului nu este nici continuu, nici omogen pentru omul credincios. Însă chiar și aici găsim timpul profan, cel pe care nu îl înțelegem, cel care ne aduce surprize.