Miron Costin - Letopisetul Tarii Moldovei

„Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace” este unul din cele mai importante documente ale istoriografiei românești. Scris în secolul al XVII-lea de marele cărturar Miron Costin, „Letopisețul Țării Moldovei” continuă opera lui Grigore Ureche, cel dintâi cronicar din țările române. Patriot, cărturarul moldovean transcrie, în 1675 „Letopisețul”, pornind istorisirea de la domnia lui Aron Vodă, din 1595, până la domnia lui Dabija Vodă, din 1661, timp în care Moldova a schimbat 22 de domnitori. Lucrarea lui Miron Costin a fost păstrată în peste 50 de copii manuscrise, și a fost publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852. Astăzi, „Letopisețul” este publicat în cel puțin 10 ediții, aparținând mai multor edituri, printre care și Minerva, Junimea sau Regis. Acestea se găsesc spre vânzare pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.

Încă din primul paragraf, Miron Costin face cunoscut faptul că scopul scrierii sale este de a consemna evenimentele istorice, astfel încât acestea și „cursul țării” să nu fie uitate. Intenția sa inițială este de a da lumii un letopiseț întreg al Țării, adică „de la descălecatul ei cel dintâi”, din vremea împăratului Traian. Însă „cumplitele vremi” nu îi permit să-și ducă la capăt proiectul, așa că Miron Costin alege să continue opera lui Grigore Ureche. El nu dorește să dea lumii o operă complexă, ci doar una în care să fie amintite evenimentele, folosindu-se de un limbaj simplu, căci vremurile grele se apropie, iar învățații nu vor mai putea „sta de scrisori”, ci vor avea timp doar de ”griji și suspinuri”. Un învățat de mare cultură, și de asemenea, un cunoscător de limbi străine, Miron Costin este conștient de modelul cronicilor din alte țări și menționează că intenționează să urmeze acest model. Astfel, el se concentrează doar pe faptele cu o adevărată importanță istorică, căci „letopisetele cele străine” notează doar războiele și schimbările, și nu și „lucrurile de casă”, care „lucrează în casa altuia de-amănuntul”.

Miron Costin se diferențiază de Ureche printr-o narațiune ușor modernizată, explicând evenimentele istorice din mai multe puncte de vedere, luând în considerare factori economici, politici și sociali. Mai mult, Nicolae Manolescu sublinia faptul că Miron Costin folosește în opera sa foarte des dialogul, fapt care dă un farmec aparte operei. O altă deosebire față de Ureche este aceea că Miron Costin participă direct la unele dintre evenimentele narate, atribuind astfel lucrării o dovadă a adevărului istoric. Cronicarul moldovean ia în considerare, de asemenea, și poveștile bătrânilor ca surse de informare, mai ales a boierilor bătrâni, care au participat direct la faptele istorice. Pe parcurs, cronicarul moldovean avertizează însă că luptele interne duc la o slăbire și mai mare a puterii Moldovei și își exprimă îngrijorarea că dominația turcească crește în spațiul moldovenesc. Conjuctura politică îl face, în cele din urmă, să-și piardă viața, fără a se putea apăra într-o judecată dreaptă, iar fii săi vor fi persecutați chiar și după moartea sa.

Miron Costin rămâne în istoria și literatura română ca un adevărat deschizător de drumuri. El se folosește de tehnici literare pentru a nota cursul istoriei. Folosirea dialogului și a descrierea unică a evenimentelor, folosindu-se de maxime și cugetări, îl captivează pe cititor și îl îndeamnă la analiză morală și psihologică a personajelor istorice. Cronicarul român rămâne un stâlp al culturii românești, „Letopisețul” său aducând cu sine modernizarea limbii române, precum și un mod nou și inovativ de a scrie istorie.