Jocul seductiei

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!


Neill Strauss a urmat un liceu de prestigiu din Chicago, înscriindu-se apoi la psihologie la Universitatea Columbia. În perioada studenției a început să scrie articole pentru publicațiile locale și nu a durat mult până să fie observat. The Village Voice îl angajează ca reporter și critic, apoi The New York Times și Rolling Stone. A scris biografia marilor artiști ai secolului trecut și pentru cea a lui Kurt Cobain a fost onorat cu Premiul ASCAP Deems Taylor. În 2001 se alătură unei grupări cunoscută ca și "Comunitatea seducției" și observă că oamenii mai au multe de învățat în acest domeniu. Așa apare cartea despre care vom vorbi mai jos ce a ajuns rapid un best-seller internațional și a ajutat atât tineri cât și bătrâni să își recapete puterile. Chiar dacă a ajutat mulți oameni să își recapete viața amoroasă, a lui a fost foarte tumultoasă iar din această cauză a luat și pauză de la scris pentru câțiva ani.
Cartea "Jocul seducției" a fost publicată pentru prima dată în 2007 sub forma a două volume. În limba română apare la editura Nemira în 2008 și 2013.
30 de zile și 30 de misiuni pe care trebuie să le urmezi cu sfințenie dacă dorești să îți schimbi viața. Fiecare zi are scopul ei, așa că nu te sfătuim să sari peste unele din ele sau să strici ordinea. Călătoria începe ușor, cu întâlnirile banale dintre bărbați și femei și ajunge până la căsătorie. Pe lângă detaliile tehnice, există și secțiuni ce se referă la astrologie sau horoscop în care nu toată lumea are încredere însă dacă ești cu moralul la pământ te pot ridica. Unele misiuni vă for face să vă simțit prost, incapabili sau respingători, dar nu vă speriați, toate acestea fac parte din exercițiu. Este într-adevăr etic să ai aventuri de o noapte sau ca bărbații să își reprime stima de sine în fața femeilor? Din păcate la aceste întrebări nu ni se răspunde pentru că lui Strauss i s-a părut mai important să clasifice frumusețea femeilor într-un top al ultimului deceniu. Totuși ne arată cum să ne calmăm nesiguranța în situații sociale dificile și cum să trecem peste părerea nefondată a străinilor. Mulți critici au scris că este o carte dedicată oamenilor slabi, celor ce nu au avut în viața lor o întâlnire și celor ce li se face inima cât un purice când cineva vorbește cu ei. Nu aș putea să fiu de acord cu asta în totalitate pentru că până și cei mai puternici oameni au nevoie uneori de un impuls în viață. Trebuie sa ne creăm o mască ce ne va ajuta să trece peste greutăți iar treptat să îndepărtăm bucăți din ea. Trebuie să învățăm să înțelegem persoanele de sex opus pentru a ne înțelege pe noi și bineînțeles pentru a stabili conexiuni de lungă durată.


sus