Niccolo Machiavelli, important scriitor și om politic al Renașterii italiene, este recunoscut în mod deosebit datorită operei sale, Principele (Il Principe). Scrisă în 1513, cartea este considerată ca fiind primul tratat modern de politică. Prima publicație a apărut însă abia la 5 ani după moartea autorului, în 1532, cu permisiunea Papei Clement al VII-lea. Machiavelli a terminat lucrarea în doar câteva săptămâni, în timpul unui exil, când a fost acuzat că ar fi complotat împotriva familiei de Medici. Deși mică ca dimensiune, cartea a devenit cunoscută la nivel mondial și a dat naștere unui nou cuvânt, și anume, machiavelic, cu sens peiorativ, însemnând viclean, fără scrupule.
Principele este de fapt o serie de sfaturi pe care un conducător ar trebui să le ia în considerare dacă dorește să păstreze și să amplifice puterea pe care o deține. Cartea începe de fapt cu o scrisoare către Lorenzo al II-lea de Medici și continuă apoi cu analiza tipurilor de principate. De notat aici este faptul că scriitorul italian face o distincție între principatele noi și cele ereditare. Analizează apoi problema puterii prin cazuri concrete. El folosește în mod deosebit exemple din Imperiul Roman și din istoria Franței și a Italiei.
Singurul scop al sfaturilor sale este menținerea principatului și, implicit, a puterii prin orice mijloace. Machiavelli ia în calcul mai multe criterii, cum ar fi felul în care puterea a fost preluată, forma de guvernare adoptată de predecesori, relația dintre principe și principat (dacă au aceeași cultură și limbă sau dacă diferă), precum și tipul armatei, dacă este proprie sau dacă este formată din mercenari. Pentru Machiavelli, decizile principelui sunt importante și ele trebuie urmate indiferent de situație, așadar dacă el este capabil să mențină principatul, nu contează dacă subiecți îl iubesc sau îl urăsc. Dimpotrivă, pare că Machiavelli acceptă mai degrabă ura și prin ea, frica. Așa cum el înșuși argumentează, este mai sigur ca un principe să stârnească frică decât iubire, dacă nu le poate echilibra pe cele două. Frica, pentru un conducător, înseamnă obediență din partea populației și securitate pentru principe. Sigur, el se poate arăta bun și iertător, dar vor veni momente când va trebui să lupte împotriva acestor calități. Pentru că are de a face cu multă răutate, un principe ar trebui să învețe cum să fie la fel de rău. Scriitorul italian consideră o reputație proastă este de evitat, dar devine necesară în anumite instanțe.
Un alt principiu nou la Machiavelli este cinstea principelui. Deși un conducător este lăudat atunci când respectă ceea ce a promis, în realitate cei care au avut succes au fost cei care au încălcat acest principiu. Pentru scriitorul italian, un principe își ține cuvântul doar atunci când acest lucru se potrivește cu scopurile sale, dar face acest lucru dând impresia că face de fapt ceea ce a promis. Motivul pentru care un conducător poate acționa în acest fel este pentru că natura umană este asemănătoare, și cum oamenii sunt vicleni, nici conducători nu ar trebui să respecte o asemenea regulă.
Lucrarea lui Machiavelli a fost, de-a lungul timpul, criticată și apreciată. Jean Bodin sau John Milton au recunoscut realismul ideilor scriitorului italian, iar Henry al VIII-lea a luat în considerare principiile lui Machiavelli atunci când a decis mutarea la Protestantism. În literatură, Machiavelli apare ca și personaj în prologul din ”Evreul din Malta” a lui Christopher Marlowe. Împăratul Napoleon, de asemenea, a studiat ideile lui Machiavelli, și notase chiar observații în exemplarul său.
Principiile lui Machiavelli au avut un impact răsunător și sunt studiate până în ziua de azi. Principele a provocat o scindare în modul de gândire al conducătorilor și a propus o concepție cu totul nouă asupra puterii.