Despre Nicodim Măndiţă
Pe 28 octombrie 1889, în satul Buneşti, Argeş, s-a născut Nicolae, viitorul Nicodim Măndiţă, cel care avea să devină un neobosit şi implicat susţinător al credinţei românilor într-o perioadă în care aceasta le era ameninţată, creând o reţea de distribuitori ai lucrărilor cu caracter religios în samizdat, motiv pentru care va fi urmărit, anchetat şi condamnat de către Securitate la opt ani de închisoare la Aiud, locul unde erau închişi deţinuţii politic consideraţi a fi cei mai periculoşi pentru regim. A fost eliberat după un an şi jumătate, întorcându-se în mănăstire, la Agapia, unde a murit pe 6 iulie 1975.
A urmat doar cinci clase de şcoală, dovedind, însă, de timpuriu înclinaţie spre lectură şi, mai ales, spre a predica, a învăţa, povestindu-le frecvent celor din jur ceea ce citea. Intră în armată în 1911, participând activ pe front în campania din Bulgaria din 1913 şi la Primul Război Mondial. După 1918, deşi era un cadru militar foarte apreciat, a ales să intre în monahism. S-a călugărit în 1920 la mănăstirea Măgura din Bacău cu numele de Nicodim. În vara aceluiaşi an este preoţit şi trimis să slujească în Bacău, Alba, Cluj.
În această perioadă se dăruieşte trup şi suflet aducerii oamenilor înapoi la calea cea dreaptă, propovăduind valorile şi conceptele creştine, îndemnând oamenii să respecte rigorile vieţuirii ortodoxe, punând accentul pe respectarea normelor, preceptelor ce păreau exterioare, însă care aveau menirea de a întări oamenii în respectarea valorilor şi comportamentelor creştine. Sfătuia constant şi insistent să se citească Scripturile, lipsa contactului cu învăţătura fundamentală făcându-i pe oameni mult mai uşor de influenţat din orice direcţie greşită. Din banii pe care îi primea frecvent de la credincioşi cumpăra multe cărţi pe care le dăruia. Prefera cărţile ce foloseau un limbaj simplu, accesibil oricui, aceasta fiind şi modalitatea în care el însuşi a scris. Chiar canoanele pe care le dădea părintele Nicodim Măndiţă la spovedanie conţineau obligativitatea de a citi cărţi. După 1944, când comunismul încerca din răsputeri să instituie ateismul ca credinţă de stat, interzicand tipărirea şi vânzarea de cărţi religioase, părintele a creat o reţea de răspândire a cărţilor, cea mai amplă de acest fel din România ocupată de comunişti. Reţeaua a funcţionat din 1948 până în 1964.