Nicolae Breban - Bunavestire

Nicolae Alexandru Breban (1934), este romancier, eseist, dramaturg, scriitor, om de cultură contemporan, iar din 14 ianuarie 2009 este membru titual a Academiei Române.

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără ,,Don Juan” (1981), ,,Bunavestire” (1977), ,,Francisca” (1965), ,,Jocul și fuga” (2018), ,,Orfeu în infern” (2008), ,,Confesiuni violente” (1994), ,,Sensul vieții” (2003-2007), ,,Vinovați fără vină” (2006).

Romanul ,,Bunavestire” este un roman grotesc, cu adânci resorturi psihologice, original și sarcastic. Cartea a fost scrisă între anii 1972 și 1974, dar a fost refuzată de editurile ,,Cartea Românească” și ,,”Eminescu” și a fost publicat abia la trei ani distanță din pricina cenzurii, atrăgând peste două mii de observații. Cu toate acestea, când a fost chemat în fața unui aparținător al partidului comunist și tras la răspundere, Nicolae Breban a amenințat cu emigrarea, astfel că romanul a fost publicat ulterior fără modificări de cenzură. După publicare, însă, romanul a fost foarte apreciat și a dat naștere la reacții pozitive în rândul criticilor de la vremea respectivă. Regăsim cartea în editura ,,Curtea veche” (2011) în două volume. Tema centrală a romanului este dominarea, Nicolae Breban fiind interesat de relația dintre dominant și dominat, astfel că o dezvoltă în poveste, folosindu-se de satiră și ironizare puternică.

Protagonistul este Traian-Liviu Grobei, un merceolog, comis-voiajor, nevoit din cauza slujbei să colinde Ardealul. El este descris ca un tânăr calculat, ordonat, muncitor, ușor meschin, dar serios și intelectual. El simte că s-a născut să fie slugă, astfel că primul lui stăpân este tocmai Octav Teodorescu, profesorul său de științe naturale. Grobei îl vede ca pe un mentor și ajunge chiar și în punctul în care are o relație cu fosta soție a profesorului, nu pentru că ar plăcea-o real, ci pentru că ea a fost înainte dorită de profesor. Desigur că, îndată ce scapă de sub dominația acestuia, pierde și interesul față de fosta soție a lui Octav. Urăște oamenii superficiali sau pe cei cu ,,relații”, oamenii prea relaxați, sau cei care pierd vremea fără un scop anume. Frica lui cea mai mare este aceea de a nu se irosi. Într-o vizită la Sinaia o cunoaște pe Lelia Haretina Crăiniceanu. Grobei o cucerește pe Lelia prin metode provinciale, dorind nu iubirea ei, ci respectul și prețuirea, astfel că primirea sa la casa familiei ei este una protocolară, dezvoltă subiecte pe marginea membrilor familiei, este respectuos și nu vine niciodată neanunțat. Imaginea pe care o arată lumii despre el este una mai matură decât poate este el, cu adevărat. După ce Lelia se îndrăgostește nebunește de el, se produce o schimbare în comportamentul său, ca o dedublare. Dacă până în acest punct el a fost un anti-erou, iată că a venit momentul pentru ca acesta să devină erou. La o cină în familie, ascultând povești despre un unchi decedat al Leliei, - Mihai Farca – și văzând poze cu el, își descoperă adevărata menire, se umple de extaz și descoperă că destinul lui este un cu totul altul decât de comis-voiajor, că are personalitate și că ispășirea, Mesia pe care îl aștepta, absolvirea păcatelor constă în crearea partidului Mihai Farca, astfel că romanul ia o turnură politică.