Romanul “Ciocoii vechi și noi”, sau “Ce naște din pisică șoareci mănâncă”, de Nicolae Filimon, reprezintă pentru literatura din România, primul roman din cultura română care se încadrează în coordonatele binecunoscute acestui gen literar.
Romanul a apărut prima dată în format foileton, fiind publicat în anul 1862 în “Revista Română”, condusă de marele scriitor, arheolog și politician român, Alexandru Odobescu. Un an mai târziu, romanul a apărut în volum, fiind publicat de Luigi Cazzavillan, cel care a fondat mai târziu primul cotidian românesc de informație, ziarul “Universul”.
De-a lungul vremii, romanul a fost publicat de multe edituri, acesta fiind și un adevărat etalon pentru literatura română din acele timpuri. Printre alte edituri care au publicat romanul, putem evidenția editurile “Universală”, 1909-1916, “Scrisul Românesc”, 1931, “Cugetarea”, 1941, “Minerva”, 1977, sau “Biblioteca pentru toți, Jurnalul Național”, 2009.
Nicolae Filimon, s-a năcut la data de 6 septembrie 1819, la București, fiind un mare prozator român, un adevărat deschizător de drumuri în literatura română din acele vremuri, fiind creatorul romanului realist, și de asemenea creatorul unui personaj de referință pentru literatura din România, și anume, a personajului Dinu Păturică.
De-a lungul carierei, Nicolae Filimon, a scris cu precădere nuvele romantice dar și nuvele de satiră realiste.
O altă îndeletnicire a autorului, o reprezintă muzica, acesta fiind în anii copilăriei și adolescenței, corist dar și interpret la flaut la Teatrul Papanicola. Mai târziu, Nicolae Filimon, fiind unul dintre primii cronicari și critici muzicali și de teatru din cultura română.
Moare la data de 19 martie 1865, la vârsta de 65 de ani de TBC, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din București, iar spusele lui Ion Ghica dintr-o scrisoare despre scriitor și cariera sa literară, ne oferă o imagine cuprinzătoare a caracterului scriitoricesc și omenesc al lui Nicolae Filimon: „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent,(…)modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent.
Romanul “Ciocoii vechi și noi”, sau “Ce naște din pisică șoareci mănâncă”, de Nicolae Filimon reprezintă o adevărată radiografie a societății românești, și mai exact a clasei boierești din secolul a XIX-lea, Nicolae Filimon, fiind un adevărat sculptor al caracterelor umane din acele vremuri.
Acesta reușește să ne prezinte în primele capitole un caracter uman, prezent în anturajul domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, desfrânat și risipitor, anume acela al postelnicului Andronache Tuzluc, cel care fura mult și care cheltuia totul, dar care avea și un tupeu enorm, nefiind împiedicat de nicio instanță morală să o ceară de soție pe fiica banului C, Maria, o domniță inocentă.
În scenă apare și Dinu Păturică,un caracter ambițios, care se pliază tuturor “îndeletnicirilor” prezente la Anronache Tuzluc, dar apar și alții ca Tudor Ciolănescu, Neagu Cioftea, Zamfir Plosca sau Vlad Boroboață, personaje rezonatoare care se pliază în operele viitoare ale lui Caragiale.
Toate aceste personaje se ocupă cu escrocherii și furtișaguri, dar și cu alte colaborări dubioase, Chera Duduca fiind cea care îi ajută în acest sens.
Cu timpul, Dinu Păturică, reușește să ajungă tot mai sus în domnia lui Caragea vodă, fiind promovat ca mare stolnic, dar și ispravnic. La începutul anului 1821, la venirea lui Tudor Vladimirescu, Dinu Păturică trece de tabăra răsculaților, dar mai târziu, Ipsilanti, îi schimbă opțiunea, fiind împotriva românului.
După ce Tudor și Ipsilanti se declară înfrânți, în Țara Românească, la conducere vine domnul pământean, Grigore Ghica, care îi pedepsește pe vinovați, Dinu Păturică fiind executat alături de Andronache Tuzluc și de Costea Chiorul într-un spațiu public în urma unei precesiuni funebre.
Opera lui Nicolae Filimon rămâne cea mai de seamă creație, care prezintă societatea românească din secolul al XIX-lea, în care se succed domniile fanariote și pământene, ca de la o adevărată pagină de istorie, la o adevărată lecție de morală, în care educația precară, viclenia, tâlhăria sau minciuna guvernau în Țara Românească.