Lucrarea istorică și politică intitulată “Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, de la mișcarea lui Horea și până astăzi” de Nicolae Iorga, a apărut în anul 1915, la editura Casei Școalelor, din București, fiind o carte scrisă alături de alte 36 de cărți, ce au reprezentat raportul despre politicul acelei vremi, raport predat Academiei Române.
Prima lucrare în care Iorga vorbește despre românii care trăiesc în zona ardealului și a Ungariei, apare în anul 1906, după ce acesta face o vizită în Imperiul Otoman, opera fiind intitulată pe atunci “Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească”.
Opera de față, care reprezintă și un însemnat studiu universitar, pentru studenții din cadrul Universității bucureștene, cumulează un număr de 21 de capitole ample din istoria Ardealului și a Ungariei, printre cele mai reprezentative fiind mișcările dinaintea răscoalei lui Horea, precum și schimbările legislative de la vârful Ungariei.
Printre alte edituri care publică lucrarea, putem aminti de editura Științifică și Enciclopedică, 1989, în format cartonat, cu supracopertă sau editura Pro Saeculum IO, 2006 și 2009, în două volume broșate.
Nicolae Iorga s-a născut la data de 5 iunie 1871, în Botoșani, fiind unul dintre cele mai importante personalități ale secolului trecut, unul dintre cei mai mari istorici, memorialiști, lingviști, critici și academicieni români, figură marcantă a vieții politice din secolul al XX-lea.
Timp de mai bine de 50 de ani, îmbogățește patrimoniul cultural românesc, scriind peste 1000 de volume și alte 13.000 de articole și recenzii din felurite domenii.
Își clădește un statut în istoria europeană, absolvind universități celebre din Europa, iar printre orașele în care acesta călătorește pentru a studia, se numără, Paris, Munchen, Innsbruck, Milano, Berlin sau Leipzig.
Printre cele mai importante lucrări realizate de enciclopedistul și savantul român, putem aminti de “Istoria literaturii religioase a românilor până în 1688”, 1904 sau “Studii și documente cu privire la istoria românilor”, scrisă între 1901 și 1913.
Lucrarea istorică și politică “Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, de la mișcarea lui Horea și până astăzi” de Nicolae Iorga reprezintă o altă istorie aprofundată a unui teritoriu mult râvnit de români și care a rămas în urma unor lupte importante în posesia țării mamă, România, totul fiind o colecție cronologică de detalii care au dus la imaginea de astăzi, astfel că, în cuprinsul celor peste 20 de capitole, Nicolae Iorga, vorbește despre cauzele care au dus la răscoala țărănească condusă de Horea, dar și despre relațiile iobagilor cu împăratul Iosif al II-lea, cel care deținea printre altele Ungaria și Boemia.
Expunerea acestei răscoale din Ardeal, este prezentată succint de Iorga, oferind, pe de altă parte și o descriere a lui Horea, cu tot cu izvoarele care au dus la declanșarea răscoalei, precum și intențiile răsculaților în tot acest proces de schimbare a drepturilor acestora.
După toată această răsculare, Iosif al II-lea și Leopold al II-lea, ajung să aducă schimbări legislative importante, fiind schimbate orânduirile din Ardeal, iar iobăgia fiind abolită din ordinul regelui Iosif al II-lea.
Schimbările care se perindă în Ardeal, sunt scoase în evidență de Iorga, astfel că se vorbește despre Dieta de la Cluj, dar și despre agitațiile din zonă, fiind prezentate pentru prima oară în presa vremii aceste diferențe de opinie impuse de sași și secui.
Toate aceste concesii, culminează cu o încercare de calmare a apelor între cele două tabere, ducând într-un final la formarea “Partidului Național Român” și la alte importante publicații de cultură ca “Tribuna” sau “Liga Culturală”.
“Memorandul din 1892” realizat de Președintele “Partidului Național Român”, Ioan Rațiu și de alte 237 de personalități marcante, a dus la o încercare de aliniere a drepturilor și obligațiilor românilor cu cele deja dobândite prin lege de unguri, însă totul a dus la dizolvarea noului partid și la distrugerea oricărei șanse în ceea ce privește egalitatea de drepturi.
Lucrarea dezvoltată de Nicolae Iorga, reprezintă un document politic prin care, acesta prezintă în final un punct de vedere pertinent și clar, în ceea ce privește dorința și în același timp, pasivitatea poporului român, viziunea legată de viitorul politic a savantului, fiind îndreptată înspre tinerii din acea perioadă, care aveau puterea de a schimba ceva în această direcție.