Despre Nicolae Steinhardt
Nicolae Steinhardt, nascut Nicu-Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 29 martie 1989), a fost un scriitor roman, calugar ortodox si avocat.
S-a nascut in comuna Pantelimon, langa Bucuresti, dintr-un tata evreu si o mama romana. Tatal sau a fost inginer, arhitect si a fost decorat ca participant la Primul Razboi Mondial (in urma bataliei de la Marasti). Datorita descendentei sale din partea tatalui sau, el a fost supus discriminarii antisemite in timpul guvernelor fasciste din al doilea razboi mondial Romania.
In 1934, si-a luat diploma de licenta de la Scoala de Drept si Literatura a Universitatii din Bucuresti. Sub pseudonimul Antisthius, unul dintre La Bruyères Caractères, a publicat primul sau volum, romanul parodic In genul...tinerilor In 1936 si-a luat doctoratul in Drept constitutional, iar intre 1937 si 1938 a calatorit in Elvetia, Austria, Franta si Anglia.
In 1939, Steinhardt a lucrat ca redactor la Revista Fundatiilor Regale (o revista literara sponsorizata de guvern), pierzandu-si locul de munca intre 1940 si 1944, in timpul “purificarii etnice” sub regimul Garzii de Fier (Statul National Legionar), condus de Ion Antonescu . Anii 1940 – 1944 vor fi o perioada de privatiuni pe motive etnice.
In 1944 a revenit la Revista Funda pentru Regale, pastrandu-si slujba pana in 1948, cand regele Mihai I a fost obligat de catre Partidul Comunist din Romania sa abdice.
Din 1948 pana in 1959 a fost martor la o noua perioada de privatiune, de data aceasta de la regimul comunist roman - cand intelectualii necomunisti au fost considerati „dusmani ai poporului”. Dupa ce Constantin Noica si grupul sau de prieteni (Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Pastorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Radulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova), Steinhardt a fost convocat la Securitate pentru a fi martor al acuzarii si instiintat ca va fi arestat si implicat in "lotul intelectualilor mistico-legionari”. Din cauza refuzului sau de a depune marturie, a fost condamnat in "lotul Pillat-Noica" la 12 ani de munca silnica, 7 ani degradare civica si confiscarea totala a averii personale.
In timp ce era in inchisoare, a fost botezat crestin ortodox, la 15 martie 1960, de colegul condamnat Mina Dobzeu, un cunoscut pustnic basarabean, avandu-l ca nas pe Emanuel Vidrascu, fost sef de serviciu si adjutant al lui Antonescu. Martorii evenimentului au fost si Alexandru Paleologu, doi preoti romano-catolici, doi preoti greco-catolici si un preot protestant. Ulterior, va afirma ca botezul sau a avut un „caracter ecumenic”. Cea mai cunoscute lucrare a sa, Jurnalul fericirii ar fi la baza acestui episod.
In 1964, dupa eliberare, are o activitate de succes si notabila in calitate de traducator si editor. Primele sale opere literare celebre, Intre viata si carti si Incertitudini literare au fost publicate in 1976 si, respectiv, in 1980.
Un nou capitol din viata lui Steinhardt a inceput in 1980, dupa ce a fost acceptat in Manastirea Rohia. A lucrat ca bibliotecar al manastirii, in acelasi timp dedicandu-se scrisului. In acest timp, faima sa de consilier si tata-confesor crescuse, atragand saptamanal zeci de vizitatori in Rohia.
Nicolae Steindhardt murit la spitalul din Baia Mare. La inmormantarea sa, sub supravegherea Securitatii, au participat multi dintre apropiatii si admiratorii sai. In 2017, Steinhardt a fost ales membru postum al Academiei Romane.
Opera: Antisthius, In genul... tinerilor (1934); Intre viata si carti (1976); Incertitudini literare (1980); Critica la persoana intai (1983); Escale in timp si spatiu (1987); Prin altii spre sine (1988); Jurnalul fericirii (1991); Daruind vei dobandi (1992); Drumul catre iubire (1999).