Daruind vei dobandi


Nicolae Steinhardt - Daruind vei dobandi
Nicolae Steinhardt este unul dintre cei mai controversați scriitori pe care i-a dat România literaturii universale. Cu origini evreiești, Steinhardt urmează școli prestigioase din Europa și obține o diplomă de licență in drept constituțional. Viața îl poartă în Austria, Franța și Elveția, iar experiențele de aici în vor servi pentru cea mai de preț operă a sa, „Jurnalul fericirii”.
Regimul comunist din tara noastră îl va urmări pretutindeni, iar soarta face ca Steinhardt să cadă pradă securității în procesul de arestare al lui Constantin Noica și al prietenilor acestuia. Astfel, Steinhardt va fi condamnat la închisoare, ia cei 12 ani petrecuți în spatele gratiilor vor da naștere unui geniu incomensurabil. Aici, între zidurile de la Jilava, va lua decizia de a se boteza și devine fratele Nicolae. După eliberare, Steinhardt decide să se călugărească și să își trăiască restul vieții la Mănăstire.
Rohia va fi Mănăstirea sa de suflet, aici vor lua naștere cele mai importante creații ale sale, printre care și opera sa de căpătâi, „Jurnalul fericirii”.
„Dăruind vei dobândi” este unul dintre cele mai recunoscute romane semnate de Nicolae Steinhardt. Cartea reunește o serie de reflecții filosofice ale autorului. Astfel, scriitorul adună într-un singur volum cele mai frumoase și sensibile cuvântări ale sale.
Publicații inițial în 1992, romanul este o incursiune în tainele credinței și conține o mare doză din experiențele personale ale scriitorului. Steinhardt nu este un om oarecare, ba din contră. Măreția s-a stabilit în puterea cuvintelor sale, în maniera prin care le transmite. Vorbele sale sunt simple, însă au întotdeauna multiple înțelesuri, iar sintagmele și metaforele folosite sunt greu de descifrat.
Departe de a fi un jurnal, volumul este, mai degrabă, o culegere de povețe și învățături destinate omului simplu, pornit într-o călătorie către sine însuși. Steinhardt vorbește astfel despre credință că fiind principalul izvor al mântuirii oamenilor, ba chiar îndeamnă tinerii să își întoarcă fața către divinitate și să conștientizeze această putere supremă. Mai târziu, scriitorul face o paranteză interesantă și se oprește asupra marilor păcate din istoria omenirii, zăbovește asupra mărului lui Adam și al Evei și ne vorbește despre neputința omului în fața ispitei.
Sfârșitul operei este cumva o încununare a credinței, o alegorie adusă lui Dumnezeu, o regăsire a omului cu propriul destin și, implicit, cu propriul spirit. Steinhardt ne vorbește despre răutatea și ura dintre semenii, despre iertare și puterea de a depăși evenimente nefaste, despre regăsire și despre reîntoarcerea celor rătăciți pe calea cea dreaptă. Scriitorul nu blamează, nu caracterizează în vreun fel anume și nu lasă loc de interpretări.
La numai un click distanță, pe rafturile anticariatului nostru, sunt disponibile mai multe ediții ale romanului, după cum urmează: Dacia (2000), Dacia (1999), Polirom (2008).


sus