Nicolae Steinhardt - Monologul polifonic

Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1913 în comuna Pantelimon, într-o familie de origine evreiască. Tatăl său era inginer și arhitect iar în timpului Primului Război Mondial a luptat pe frontul de la Mărăști de unde a ieșit rănit. Nicolae urmează școala locală, apoi liceul Spiru Haret din București unde a început să publice diverse articole în revista Vlăstarul. După ce obține diploma de bacalaureat se înscrie în Cenaclul Sburătorul dar și la facultatea de Litere unde obține doctoratul în 1936. Abordează pseudonimul de Anthistius iar în 1934 publică primul volum numit "În genul tinerilor" urmând apoi două volume în limba franceză. După studii călătorește în Austria, Franța, Elveția și Anglia pentru a-și lărgi universul cunoștințelor și așa află că este înrudit cu Sigmund Freud. Întors în țară devine redactor la Revista Fundațiilor Regale însă bucuria va dura doar un pentru că din cauza guvernului va fi privat de drepturi din motive etnice. După război revine pe postul său dar și la Viață Românească și Libertatea dar, din nou vine o perioadă de privațiune și va fi dat afară de pe fiecare post. În 1959 este arestat împreună cu alți intelectuali ai țării cum ar fi Constantin Noica sau Alexandru Paleologu, și primește 12 ani de muncă silnică, 7 de degradare civică și confiscarea întregii averi. În închisoarea Jilava are loc și botezul său creștinesc și tot aici începe să scrie la Jurnalul fericirii ce va avea peste 700 de pagini. Bineînțeles că manuscrisul ajunge la Securitate și este schimbat cu totul dar două dintre manuscrisele originale ajung la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca la Paris. De abia în 1991 reușește să publice varianta sa necorectată și va câștiga titlul de Cartea anului. După eliberare decide să se retragă la mănăstire și așa ajunge la Rohia. Primește funcția de bibliotecar și are timp și pentru activitatea sa literară ce va fi una vastă.

Din cauza unei angine pectorale autorul își are sfârșitul pe 30 martie 1988 dar lasă în urmă o cultură vastă pe care oricine dintre noi trebuie să o citească măcar o dată.

Volumul "Monologul polifonic" apare pentru prima dată în 1991 la editura Dacia, ediție ce va fi urmată de cea din 2003 a aceleași edituri și de Editura Mănăstirii Rohia în 2012.

Avem parte de o colecție de eseuri bazate pe literatura anilor '80, mici impresii de călătorie și câteva idei filosofice nonconformiste. Autorul vedea cărțile ca pe o comoară de unde puteai învăța cum să te comporți în societate și cum să faci față cruzimii oamenilor. Poeziile le descria ca fiind "dispoziții de comuniune" între om și mediul înconjurător, mistere sau chiar semenii săi. Versurile reușeau să mărească orizonturile oricui le citea și bineînțeles că trebuia să o facă oricine.

În impresiile de călătorie întâlnim personaje din volumele trecute, cum ar fi Manole din Jurnalul fericirii, însă acum sunt mai dezvoltate și ele, dar și relația cu ele. Când se plimba singur pe străzi necunoscute se simțea înstrăinat și începea să filosofeze de te miri ce lucruri. Poate că asta l-a determinat să scrie sute de pagini despre cum e de fapt să fi om.