Nicolae Steinhardt - Prin altii spre sine

Uneori calea spre sine este mai dificilă decât drumul către alții. Regăsirea este unul dintre cele mai dificile momente din viețile noastre, spunea Nicolae Steinhardt. Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pe care țara noastră i-a oferit literaturii universale, avea să își petreacă mare parte din viață între zidurile închisorii Jilava. Mai apoi, Steinhardt renunță în mod voit la libertatea sa și se refugiază în Mănăstirea Rohia, unde vor lua naștere cele mai importante scrieri ale sale.

Viața monahală se dovedește prielnică, iar scriitorul începe să lucreze la primul său jurnal. Călătoriile de dinainte de intrarea în Mânăstire încă îi servesc drept inspirație, iar perlele Antichității vor fi izvoarele lucrărilor sale. Într-o perioada în care România suferea de pe urma regimului comunist, Steinhardt reușește cumva să supraviețuiască. Fiind văzut drept un pericol pentru regim, va suferi nenumărate abuzuri, ba chiar condamnarea sa va fi o modalitate prin care autoritățile vor să îl reducă la tăcere. Operele îi vor însă interzise, numele său blamat în fel și chip, iar Securitatea îl va urmări pretutindeni. Perioada ceaușistă va fi, într-adevăr, una dintre cele grele, însă Steinhardt nu își va condamna niciodată agresorii. În temniță sa va învăța ce înseamnă iertarea, va reuși să depășească ceea ce nu înțelege și să accepte ceea ce îl depășește.

Astfel, scriitorul va așterne pe hârtie cele mai de seamă gânduri ale sale și va reuși să impresioneze audiența, mai întâi cu „Jurnalul fericirii”, după care cu alte opere mărunte.

„Prin alții spre tine” nu este o operă oarecare, ci o învățătură deosebită, un ghid despre umanitate și credință, despre puterea exterioară ca fiind cel mai important element din viața noastră, a tuturor. Steinhardt oferă câteva exemple celebre și ne trimite, așadar, către Cain și Abel, către Adam și Eva ori către miturile și legendele Greciei antice. În accepțiunea sa, oamenii au fost concepuți să trăiască simplu, iar capitalismul a înclinat cumva balanța și a dezechilibrat traiul simplu al cetățeanului. Am putea afirma, fără teama de a greși, că filosofia lui Steinhardt se aseamănă izbitor cu cea a marilor gânditori, deși fratele Nicolae nu a pretins un astfel de titlu.

Titlul volumului este și el ales cu atenție, căci în perspectiva autorului regăsirea de sine este o luptă grea, însă poate fi câștigată numai cu ajutorul celor din jur. Așadar, scriitorul ne vorbește despre tensiunile dintre indivizi și despre abandonarea credinței ca păcat capital. Deși nu judecă și nu blamează, Steinhardt este cumva curios și mâhnit pe toți cei care neagă existenta lui Dumnezeu.

Apărută în anul 1988, cartea se regăsește în numeroase ediții în rafturile anticariatului nostru. Dintre cele mai importante, amintim: Polirom (2012), Eminescu (1988).