Nora Iuga - Sapunul lui Leopold Bloom

Nora Iuga se naște pe 4 ianuarie 1931 la București într-o familie de intelectuali ce au ajutat-o să ajungă pe culmile inteligenței. A urmat un liceu de prestigiu, apoi a obținut licența la facultatea de filologie pe secția de germană. Lucrează ca profesoara timp de doar un an, pentru că decide că ar fi mai bine să fie bibliografă la Biblioteca Centrală și redactor la editura Enciclopedică. Din 1977 devine ziaristă pentru două ziare germane și asta va dura timp de 9 ani.

Totuși, cei mai mulți dintre noi o cunoaștem ca fiind scriitoare, așa că haideți să vedem cum a inceput totul. În 1968 publică prima lucrare "Vina nu e a mea", un volum de poezii ce a luat viața datorită tatălui său ce cânta la pian. Simțind vibrația notelor, a decis că trebuie să le dea viață și să așterne pe hârtie cuvinte frumoase ce armonizează auzul. Nu durează mult până va fi considerata o scriitoare profesionistă iar din 2000 va prelua funcția de secretară în cadrul Uniunii Scriitorilor. De asemenea a fost și traducătoare de limba germană și suedeză încă din 1979 până în 2014.

Printre cele mai cunoscute opere se numără: Fetița cu o mie de riduri, Hai să furam pepeni sau Sexagenarea și tânărul, ce au avut un puternic impact în literatura românească. Ar trebui să vă menționez și câteva dintre premiile cu care a fost distinsă pentru că nu sunt puține, iar printre ele se află Premiul Friedrich Gundolf, Premiul Gheorghe Crăciun și Premiul de Excelență al Revistei Poesis.

Romanul "Săpunul lui Leopold Bloom" a fost publicat pentru prima dată de către editura Cartea Românească în 1993 și în același an a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor. Urmează apoi ediția din 2007 oferită de Polirom și bineînțeles edițiile în limba germană.

Povestea a fost scrisă între 1986 și 1989 iar motivul pentru care nu a fost publicată atunci este unul evident. Ca să vă formați o idee principală încă de la început, avem de a face cu un fel de jurnal ce povestește deschis viața autoarei dar cu un alt nume și înfățișare. De-a lung paginilor avem parte de plângeri adresate soțului său, poetul George Almosino, fiindcă e prea închis și antisocial, dar bineînțeles sub o formă discretă și amiabilă. Trebuie să fiți în permanență atenți la ceea ce citiți pentru că deseori diferența dintre trecut și prezent nu este marcată cu nimic iar daca nu ști unde te situezi, trebuie să recitești ultimele pagini. Trebuie doar să ai răbdare, atunci când vei ajunge să descoperi secretele și tainele unei familii, nu îți va mai părea rău că te-ai chinuit puțin.