Despre Octav Dessila
Octav Dessila (n. 4 decembrie 1895 - d. 29 iulie 1976), prozator, dramaturg, ofiter de cariera, ofiter de cavalerie, a fost supranumit eroul de la Oituz. A fost fiul lui Iorgu Dessila, functionar CFR, si al Aristitei.
A urmat studiile secundare la Liceul Militar de la Manastirea Dealu. A fost ofiter activ, iar dupa primul razboi mondial a avut unele functii mai importante - ajutor de atasat militar la Legatia Romana din Viena (1921 - 1922), sef de cabinet la Presedintia Consiliului de Ministri (1926 - 1927). Scriitorul a fost o prezenta discreta in viata literara interbelica.
A debutat in literatura cu romanul Dragomir Valahul (1927), urmat de Zvetlana (1930), Bucuresti, orasul prabusirilor (1930), Neastimpar (1934), Turba (1936), Cartea cu minciuni (1936), Doua chemari (1936), Iubim (I-III, 1941 - 1943), Porti fara numar (I-II, 1946). Primele lui romane sunt incercari de valorificare epica a unor recente evenimente istorice. In cea dintai carte, Dragomir valahul (1927), anumite aspecte, cu accent pe tragedia conflictelor etnice din Transilvania de dupa Unirea din 1918, sunt pigmentate cu episoade amoroase. Povestea fantezista a unei nefericite aristocrate ruse urmarita de bolsevici in Romania prilejuieste autorului si o superficiala evocare a societatii rusesti inainte si dupa revolutie (Zvetlana, 1930).
Piesele sale de teatru sunt: Un om care da palme vietii; Mihai Viteazul. In 1938, la Teatrul National din Iasi, i s-a jucat piesa Un om care da palme vietii. Aceasta este dramatizarea romanului Neastampar, pe care a publicat-o in anul 1941 cu cu titlul Nu poti infrange viata.
Intre 1931 - 1948 a fost membru al Societatii Scriitorilor Romane, iar din 1967, membru al Uniunii Scriitorilor; a obtinut Premiul Societatii Scriitorilor Romani (1935) si Premiul I. Al. Bratescu-Voinesti al Academiei (1937).
Elogiat de unii, contestat de altii, Dessila ramane un colecţionar de fapte omenesti, pe care le relateaza fara discernamant, confundand arta cu hazardul vietii si creatia literara cu relatarea libera dintr-o intelegere destul de simpla a literaturii.
Opera: Dragomir valahul, Bucuresti, 1927; Zvetlana, 1930; Bucuresti, orasul prabusirilor, 1931; Noroi, 1933; Neastampar, 1934; Cartea cu minciuni, 1936; Turba, 1936; Doua chemari (I-II, 1938); Nu poti infrange viata, 1941; Iubim (I-III, 1942 - 1943; editia I-II, 1970); Porti fara numar (I-II, 1946 - 1947); Mihai Viteazul, 1967.