Octavian Goga, născut la 1 aprilie 1881, în Rășinari, a fost un poet român, un adevărat simbol național. Poeziile lui Goga au ca tematică centrală destinul românilor din zona Ardealului, de la începutul secolului al XV-lea, aflați de veacuri sub stăpânire străină. Atenția poetului coboară spre lumea satului românesc, urmărind contrastul dintre frumusețea naturii și dramele oamenilor care locuiesc la sat. Din toate poeziile conținute în volumele de poezii ale lui Octavia Goga, și anume: "Poezii", "Ne cheamă pământul", "Din umbra zidurilor", răzbate acel fior patriotic, acel naționalism luminat.
Volumul "Ne cheamă pământul" începe cu un succint "Tabel cronologic" al vieții și activității poetului Octavian Goga. În cadrul volumului sunt inserate cele mai cunoscute poezii, dar și un consistent compartiment de "Referințe istorico-literare" asupra operei lui Goga, semnate de Nicolae Iorga, Garabet Ibraileanu, Pompiliu Constantinescu, Eugen Lovinescu, Serban Cioculescu, Valeriu Rapeanu.
Poezia "De demult...", inclusă în volumul "Ne cheamă pământul", publicat pentru prima oară în anul 1909, este o elegie cu temă socială, ce surprinde suferința românilor din Ardeal, dar și dorința acestora de a li se face dreptate. Construit la persoana a treia, discursul liric sugerează absența intimității și tendința de generalizare proprie clasicismului. Poezia este organizată în patru secvețe, în care liricul se îmbină armonios cu narativul, prin relatarea unor evenimente aflate în raport de succesiune temporală.
Prima secvență, "Tot mai rar s-aud în noapte clopote de la strungă.../Patru inși la popan-n casă țin azi sfat de vreme lungă./Într-un sfeșnic ard pe masă două lumânări de ceară,/Plin de grije, peană nouă moaie popa-n călimară", amintește de clasicismul românesc, prin portretul moral al preotului. Acesta scrie plângerea în numele colectivității, fiind un factor de mobilizare a conștiințelor, dar și un depozitar al nădejdilor.
A doua secvență, "Patru juzi din patru sate, de la Murăș mai la vale,/Cu supunere se-nchină astăzi înălțimii-tale,/Luminate împărate! Scriem carte cu-ntristare,/Ne-au luat pășunea domnii, fără lege și-ntrebare...", valorifică stilul epistolar, specie literară care ilustrează genul liric de nuanță didactică specifică clasicismului, care denumește o scriere literară în versuri, care respectă canonul unei scrisori.
A treia secvență, "La fereastră-s zori de ziuă și pătrund încet în casă,/Juzii, treji de gânduri grele, stau cu coatele pe masă./O nădejde luminează fețele nemângâiete;/A-ntărit scrisoarea popa: la tot colțul o pecete.", o prelungire a celei de-a doua secvențe, înlocuiește imaginarul nocturn cu cel diurn, construind pe vechea concepție romantică a credinței în izbăvire.
Secvența a patra, cea care încheie și poezia, "Moș Istrate se ridică și, cu mâna tremurată, Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată.../ Înțolit de drum, jitarul Radu Roată se ivește, Vechi căprar din cătănie, știe carte pe nemțește.", conține ultima parte a ceremonialului trimiterii mesajului la împărat.
George Călinescu spunea despre opera lui Goga faptul că: "În poezia lui Goga dăm de structura poeziei lui Eminescu, dar astfel acoperită încât abia se bagă de seamă. Goga a intuit mai bine decât oricare geniul poetului Doinei și a știut să-l continue cu materie nouă. Și Eminescu și Goga cântă un inefabil de origine metafizică, o jale nemotivată, de popor străvechi, îmbătrânit în existența crudă a vieții, ajuns la bocetul ritual, transmis fără explicarea sensului. De aceea, poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atât de straniu și zguduitor."
Cartea "Ne cheamă pământul" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în zece ediții, și anume: Editura pentru Literatură (1969), ErcPress (2010), Hyperion (1992), Prietenii Cărții (1995), Editura pentru Literatură (1965), Minerva (1909), Minerva (1970), Litera (2003), Litera (1997) și Helicon (1994).