Oliver Sacks - Recunostinta

Oliver Sacks a fost unul dintre cei mai prolifici neurologi britanici ai secolului al XX-lea. Încă din adolescență a devenit pasionat de medicină, astfel că a obținut diploma de masterat la Oxford și pe cea de doctorat la Universitatea din California. A început să lucreze ca neurolog clinician și cercetător la Colegiul de Medicina Albert Einstein și a fost un mare admirator al terapiei alternative, adică prin muzică sau cu cai. A studiat în special autismul și Sindromul Tourette și a reușit să vindece pacienții ce îi călcau pragul însă el nu era vindecat. Se lupta cu depresia și cu abuzul de substanțe și greu i-a fost să renunțe la dependențele sale. Chiar și așa a reușit să scrie cărți precum "Omul care își confundă soția cu o pălărie" sau "Unchiul Tungsten" ce pun în valoare toate cunoștințele sale.

În ultimele luni de viață, Sacks a decis să își mai așterne o dată gândurile pe foaie și să ne uimească cu eseele din "Recunoștință". Aceasta a apărut în 2015 iar în România la editura Humanitas în 2017 și 2021.

Primul dintre esee este intitulat "Mercur" și analizează viața scriitorului Henry Miller. Acesta și-a dat seama cât de frumoasă este viața abia la 80 de ani. Pe la 40 era să își aibă sfârșitul într-un fiord norvegian și ajuns la bătrânețe a realizat că totul a fost un dans între viață și moarte. Cu multe probleme medicale, neputând să mai facă nimic nou, își spunea propriei persoane cât de recunoscător este că a făcut tot ce și-a dorit, chiar dacă nu a învățat limbi străine și nu a reușit să scape de timiditatea prezentă încă din copilărie.

În "Propria viață" ne afundăm în gândurile autorului din perioada când a aflat că are cancer terminal. Cu doar câteva luni de trăit se întreba ce să mai facă. A decis să ducă totul la cote maxime, să fie productiv, rezultat fiind chiar această carte, să fie profund și să își îmbogățească cunoștințele cât mai mult. Își vedea viața ca o serie de peisaje, ca un film, iar fiecare moment cheie îl făcea să își dorească și mai mult să mai aibă parte măcar de unul. A eliminat din rutina zilnică lucrurile ce îl făceau să piardă timp, cum ar fi televizorul, și a început să iasă afară și să privească lumea cu alți ochi.

"Tabelul meu periodic" pot spune că este cel mai trist dintre toate. În speranța că va reuși să doboare boala sa, a început să caute în tabelul periodic al lui Mendeleev tot felul de combinații de elemente ce l-ar putea ajuta. Din păcate nici una nu a fost cu succes, și tristețea că a pierdut atâta timp căutând în loc să de bucure de viață a fost cruntă.

"Sabat" este o mulțumire pentru tot ceea ce a reușit să facă vreodată. A vindecat mii de oameni, a ajutat cât a putut, s-a luptat cu propriile greutăți dar a reușit să zâmbească, iar după atâția ani în sfârșit a reușit să se odihnească.