Omar Khayyam - Catrene

Omar Khayyam s-a născut pe 18 mai 1048 la Nishapur, Persia, sub numele de Abu'l Fath Omar ibn Ibrahim al-Khayyam. În copilărie a studiat atent religia cu cel mai bun profesor al regiunii, apoi a început cu științe precum matematica și astronomia. La 20 de ani a călătorit în Bukhara unde a frecventat adesea renumita bibliotecă din Arca unde a citit diverse manuscrise ce l-au ajutat în scrierea faimosului tratat despre algebră din 1070. Toată silința i-a fost răsplătită pentru că marele vizir l-a însărcinat să conducă un grup de oameni de știință pentru a revizui calendarul persan. Astfel, în 1079 a reușit să măsoare lungimea anului cu o acuratețe uluitoare, mai puțin de o microsecundă. După ce oamenii săi de încredere au murit, Omar a plecat într-un pelerinaj la Mecca pentru a răspândi credința ortodoxă. Noul sultan l-a invitat să lucreze ca astrolog la curtea sa dar asta nu a durat prea mult pentru că autorul a început să aibă probleme de sănătate și a trebuit să se întoarcă la Nishapur. Autorul moare pe 4 decembrie 1131 și va fi înmormântat la ceea ce este cunoscut astăzi ca Mausoleul lui Omar Khayyam.

Implicarea sa în lumea literară nu a fost deloc recunoscută la momentul respectiv. Autorul a publicat volumul ”Catrene” sau ”Rabaiyat” ce a fost republicat de Edward FitzGerald în 1859. În limba română au apărut numeroase ediții, cele mai importante fiind: editura Helicon, 1992; editura Albatros, 1974 și editura Tineretului din 1969.

Este o operă destul de greu de citit pentru că simbolismul său este greu interpretabil iar tema poemelor nu este prea evidentă. Am putea spune că tema principală ar fi ”Carpe diem” pentru că multe versuri fac referire la această sintagmă dar și băutura. Adesea avem parte de referințe precum ”Cupă”, ”pahar” sau ”vin” însă cel mai bine se prezintă în secvența în care se desparte de rațiune: ”Din tot ceea ce ar trebui să-și pese să înțeleagă, eu/ Nu am fost niciodată adânc în nimic altceva decât- Vin.” Totul începe cu o voce ce îl invită la rugăciune și se termină cu eșecul firesc al ființei umane. Diferența dintre creștinism și islamism este profund dar și metaforic discutată iar trimiterile către Biblie sau Coran nu lipsesc deloc. Chiar și capitolul despre vin, este privit ca o minune făcută de Iisus Hristos. Autorul susține că oamenii nu ar trebui să lupte împotriva voinței lor nici măcar pentru o pâine, pentru că asta ar însemna că nu mergem pe drumul corect. Pe de altă parte, el mergând pe drumul cel bun și făcând tot ceea ce a vrut o viță întreagă, nu a reușit să ajungă la standardele propuse, ci să fie un simplu bețiv ce își etalează problemele străinilor.