Despre Onisifor Ghibu
In anul 1883 se nastea al optulea fiu al unei familii de tarani si una dintre marile personalitati ale universitatii din Cluj, la a carei infiintare a fost unul dintre principalii contributori. Profesor roman de pedagogie, membru corespondent al Academiei Romane, politician, Onisifor Ghibu a luptat pentru drepturile si unitatea poporului roman si a fost unul dintre participantii importanti la realizarea Marii Uniri de la 1918.
A facut scoala primara in Silistea, satul sau natal, si a continuat primele sase clase la liceul maghiar din Sibiu, dupa care a trecut la liceul romanesc din Brasov. Ajuns inapoi la Sibiu, intre 1902-1905 a urmat Seminarul teologic-pedagogic ortodox. In aceasta perioada si-a inceput activitatea publicistica la Telegraful Roman, iar in anul 1905 a publicat prima lucrare in volum, Limba noualor carti bisericesti".
Intre 1910-1914 a fost numit inspector al scolilor subordonate arhiepiscopiei ortodoxe a Transilvaniei cu sediul in Sibiu. Tot in acest rastimp a scris peste 200 articole, studii, brosuri si carti. In urmatorii doi ani s-a refugiat in Bucuresti, unde a colaborat cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu si cu alti refugiati ardeleni la o campanie intensa pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta impotriva Austro-Ungariei. Pentru activitatea intensa in aceasta directie, in 1915 a fost condamnat la moarte, in contumacie, de Curtea Militara Maghiara din Cluj.
In toamna anului 1916, dupa ocuparea Bucurestiului, s-a refugiat la Iasi impreuna cu sotia si cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917, la Chisinau, unde a devenit motorul actiunii revolutionare basarabene din 1917-1918. Impreuna cu cativa fruntasi basarabeni a intemeiat si organizat Partidul National Moldovenesc. A condus efectiv vasta actiune de organizare a invatamantului in limba romana, inexistent in 1917, si a reusit deschiderea de scoli romanesti in toata Basarabia, incepand cu toamna anului 1917.
In anul 1918 era numit secretar general al resortului de instructie din Consiliul Dirigent. De asemenea, a fost ales si deputat in Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acest prilej a realizat preluarea Universitatii din Cluj, propunand si infaptuind organizarea ei pe baze romanesti (1919). In 1919, Onisifor Ghibu a fost numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodata membru corespondent al Academiei Romane. In calitatea sa de profesor, functioneaza pana in anul 1945.
Tot restul vietii a avut de suferit pentru activitatea sa nationalista, antirevizionista si antisovietica. In perioada 1945-1972 a fost "persoana nongrata", iar lucrarile si operele sale de o viata au fost interzise, cenzurate si scoase din circulatie. A fost detinut timp de 222 de zile la Caracal, iar in decembrie 1956 a fost arestat din nou si condamnat la 2 ani inchisoare corectionala pentru „intreprinderea de actiuni impotriva regimului democrat popular al RPR”. Dupa eliberarea sa (1958), marele profesor a trait izolat la Sibiu, pana in 31 octombrie 1972, lasand la moartea sa zeci de mii de pagini de manuscrise, in mare parte memorialistica.
Opera: Limba noualor carti bisericesti (1905), O calatorie prin Alsacia si Lorena, Tara si scolile ei (1909), Scoala romaneasca din Ungaria (1912), Din istoria literaturii didactice romanesti, Universitatea din Cluj si institutele ei de educatie (1922), Universitatea romaneasca a Daciei superioare (1924), Portrete pedagogice (1927), Picu Patrut din Saliste, Prolegomena la o educatie romaneasca (1941) - bibliografie antuma. Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut (1974), Pentru o pedagogie romaneasca (1975), Pe baricadele vietii. Anii mei de invatatura (1981); Oameni intre oameni (2 volume – 1990, 2006), Ziar de lagar. Caracal 1945 (1991); Pe baricadele vietii. In Basarabia revolutionara 1917-1918 (1992), Chemare la judecata istoriei (2 volume, 1992 - 1993); In valtoarea Revolutiei rusesti. Insemnari din Basarabia anului 1917 (1993); Pagini de jurnal (3 volume - 1996-2000); Onisifor Ghibu in corespondenta (2 volume - 1998); Amintirile unui pedagog militant (2004); Din scrisorile primite de Onisifor Ghibu (3 volume – Semne, 2007), Octavian Goga. Prietenie si lupta de o viata (2010).