Portretul lui Dorian Gray este un roman gotic și filosofic scris de Oscar Wilde, publicat pentru prima dată în Iulie 1890 în Lippincott's Monthly Magazine. De teamă că povestea ar putea fi indecentă, editorul revistei a șters aproximativ 500 de cuvinte înainte de publicare, fără a-l anunța însă pe Wilde. Chiar și așa, cenzurat, Portretul lui Dorian Gray a ofensat sensibilitatea morală a cititorilor și criticilor englezi, mulți afirmând că Wilde ar trebui chiar condamnat pentru violarea legilor publice morale.
În datele sale primordiale, Portretul lui Dorian Gray nu este un deschizător de drum, o "invenție absolută", un cap-de-operă ce rupe brutal cu tradiția, spre a făuri noi pârtii prozei moderne. Filiațiile cărții sunt foarte clare: romanul interpretează, mai mult sau mai puțin liber, teme vechi ale literaturii: pactul cu diavolul și obsesia tinereții eterne din Faust, problema dublului, ca în Peau de chagrin de Balzac, regimul diurn și nocturn al personalității umane, ilustrat de The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde, al lui R. L. Stevenson sau mitul personalității duble, ca în explorarea "gotică" a lui Meinhold, Sidonia von Bork, die Klosterhexe.
Forța romanului trebuie căutată în straniul șir de cuvinte și acțiuni emise cu un fel de impersonalitate lascivă. Întreitul Hallward-Gray-Wotton, fragmentele umane ce nu pot funcționa unul fără celălalt, deși tendința naturală a fiecăruia este de a-i anihila prin absorbție pe ceilalți, constituie forța majoră de atracție a romanului.
Roman liniar în aparență, Portretul lui Dorian Gray rescrie literatura timpului său pe mai multe paliere. Voga literaturii fanstastice, preluată tot pe filieră franceză, e intens speculată în momentele-cheie ale cărții. Literatura de aventuri e și ea invocată la acest bal post-victorian. Din păcate, e și cea mai inconsistentă dintre formele de dialog propuse de către Wilde. Wilde nu-și refuză nici deliciile romanului psihologic. Relațiile dintre personaje, având un aer de firesc al nefirescului, presupun complicități și canale de comunicare invizibile pentru cititorul neprevenit. Peste toate acestea plutește un aer neliniștitor de gotic îmbânzit. Tragedia, prezentă în exces, e minimalizată constant, însă amânarea ei nu face decât să ridice miza: în final, însăși unealta fatidică a destinului, Dorian Gray, va sfârși ca victimă a obsesiei - împărtășite și de celelalte personaje - perfecțiunii vieții.