Osho este unul dintre cei mai căutați filozofi ai tuturor timpurilor, iar operele sale au dominat piața de carte din întreaga lume. El scrie despre viață, moarte, fericire, iertare și iubire, iar pledoariile sale au modelat generații și au transformat societăți. În anii târzii, Osho a fost urmărit de fel și fel de acuzații, iar publicul a întâlnit numeroase zvonuri despre veridicitatea scrierilor sale. Pasiunea pentru patria sa, dragostea pentru natură și simplitate, dar și interesul pentru natura umană, toate acestea s-au sintetizat cu ardoare în lucrările sale și au fost sursă de inspirație pentru autorii aflați la început de drum.
Astăzi, filozofia lui Osho este cunoscută pretutindeni, iar platitudinile sale vor fi interpretate în fel și chip. El vorbește despre splendoarea vieții, despre puterea regăsirii și despre fel și fel de emoții prin care trece omul de-a lungul vieții. Într-o pledoarie extraordinară, autorul reușește să influențeze masele și să domine piața literară a veacului său.
Opera de față este una dintre cele mai căutate pe care autorul le aduce în prim plan, iar ideile sale despre bărbați și despre natura umană masculină vor face înconjurul lumii. El analizează categoriile de vârstă ale bărbaților și vorbește, astfel despre bărbatul june, tânăr și plin de vitalitate, bărbatul trecut de 30 de ani, iar, mai apoi, despre bărbatul ajuns la bătrânețe. Emoția din scrierile lui Osho este extraordinară, iar publicul se adaptează ușor la schimbarea direcției narative a acestuia.
Bărbatul trebuie să fie, conform autorului, stâlpul casei sale, cel care își ajută soția și cel care servește drept model pentru ai săi copii. De aici înainte, autorul vorbește despre alăturarea dintre bărbați și femei, despre poveștile care se conturează între aceștia, despre iubire și despre dramele prin care trec ambele sexe de-a lungul timpului. Suntem conștienți de importanța lui Osho în societatea sa, dar nu ne-am fi așteptat ca aceste învățături ale sale să domine veacuri la rând și să fie preluate în toate colțurile lumii. Acest ghid al lui Osho ne va cuceri și ne va deschide orizonturile spre ceea ce ne-am dori să fie partenerul de lângă noi. Fiecare argument al autorului devine motto-ul vieții noastre, iar relațiile interumane capătă acum alte valențe.
Romantismul capătă alte nuanțe, iar autorul vorbește despre realismul în relația dintre bărbați și femei. Cumva, fiecare paragraf este o lecție pe care publicul o învață, iar bărbații vor aprecia mai mult poziția autorului vizavi de problemele societății sale. Universul lui Osho este plin de strălucire, iar metaforele sale sunt adaptate la era modernă. Astăzi, el este un reper în filozofie și legenda din jurul lui nu va fi demontată niciodată. Fiecare emoție este exploatată la cote maxime, iar publicul reușește să pătrundă într-un univers necunoscut, dar fascinant.
Cartea va fi tradusă în nenumărate limbi și va fi folosită drept manual de studiu în psihologie și în școlile de profil. Filozofii moderni vor căuta să înțeleagă firea masculină prin intermediul operei lui Osho. Pe site, la un click depărtare, poate fi găsită în mai multe ediții: Editura MIX (2001), Univers (2007).