Despre Ovid Densusianu
Cunoscut sub pseudonimul Ervin, in anul 1873 s-a nascut poetul, lingvistul, criticul si istoricul literar Ovid Densusianu. Parintii sai au fost Elena (nascuta Circa), de origine aromana, iar tatal sau, Aron Densusianu, este fratele lui Nicolae Densusianu, cel care a scris Dacia preistorica.
In anul 1881 s-a mutat cu familia la Iasi, unde si-a continuat studiile la Liceul National din Iasi, precum si la Institutele Unite. A urmat Facultatea de Litere din Iasi, unde a fost coleg cu Garabet Ibraileanu. In 1892 a trecut examenul de licenta cu mentiunea "magna cum laude". Din acelasi an a inceput sa predea ca profesor de liceu la Botosani si Focsani.
Intre 1893-1895 a urmat studii de specializare la Berlin, cu A. Tobler, si la Paris, unde a participat la cursurile lui G. Paris, A. Meillet si J. Brunot. Impreuna cu tatal si cu unchiul sau, in perioada 1893-1897 a lansat Revista critica-literara (de orientare antijunimista), iar in 1895 a debutat editorial cu Aliteratiunea in limbile romanice.
In anul 1896 a obtinut diploma la Ecole des Hautes Etudes cu lucrarea La Prise de Cordres et de Sebille, iar in 1897 a inceput sa activeze ca profesor suplinitor la Catedra de Istorie a Limbii si Literaturii romane a Universitatii din Bucuresti; in 1901 a devenit profesor titular. Din anul 1902 pana in 1938, Densusianu a fost seful Catedrei de filologie romanica cu speciala privire la limba romana.
Densusianu este fondatorul Societatii de Filologie din Bucuresti, in cadrul careia a facut prelegeri cu tematica lingvistica pe care le-a publicat mai tarziu in Buletinul Societatii Filologice. De asemenea, in anul 1914 a creat Institutul de Filologie si Folclor, iar anul urmator a aparut monografia Graiul din Tara Hategului.
In perioada 1905 – 1925 a editat publicatia literara Vieata noua, tribuna a curentului simbolist si romanic preconizat de Densusianu in poezia momentului. Impreuna cu I. A. Candrea a redactat si un Dictionar etimologic al limbii romane, care a ramas neterminat.
Intre 1912-1925 s-a afirmat ca poet sub pseudnimul Ervin, publicand mai multe plachete carora li se adauga cateva incercari dramatice nereusite (tot in versuri). Savant, erudit, creator de scoala in domenii diverse, Densusianu este un animator literar, spirit polemic, energic, care a vizat sincronizarea ritmurilor creatiei romanesti, printr-o iesire din provincialism si rusticitate prin modernitate si sensibilitate citadina.
In anul 1918 a devenit membru corespondent al Academiei Romane, iar in 1923 a fost ales ca membru de onoare al Societatii de Etnografie. La 9 iunie 1938 Densusianu s-a stins din viata la Bucuresti, la varsta de 65 de ani. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. Opera sa fundamentala, Histoire de la langue roumaine, a fost publicata intre anii 1901-1938.
Opera: La Prise de Cordres et de Sebille (1896); Aymeri de Narbonne dans la chanson du pelerinage de Charlemagne (1896); Istoria literaturii romane (1898); Un Essai de resurrection litteraire (1899); Intre doua lumi (1899); Histoire de la langue roumaine (1901 – 1938); Folclorul, cum trebuie inteles (1910; reeditata in 1937); Poezia noua (1911); Sub stanca vremei (1911); Limanuri albe (1912); Graiul din Tara Hategului (1915); Originea pastoreasca a „Cantarii Cantarilor” (1916); Heroica (1918); Barbu Delavrancea (1919); Literatura romana moderna (I-III; 1920-1933; re-editata, 1985); Salba clipelor (1921); Dante si latinitatea (1921); Sufletul latin si literatura noua (I-II, 1922); Vieata pastoreasca in poezia noastra populara (I-II, 1922-1923; reeditate in 1943); Evolutia estetica a limbii romane (I-V, 1924-1938); In zorile vietei (1925); Opere, I-VI (1968-1985); Ideal si indemnuri (1980); Scrieri literare (1998).