Despre P. P. Negulescu
Născut la Ploieşti pe data de 14/27 octombrie 1872, Petre P. Negulescu, filosoful şi omul politic român şi-a făcut studiile primare şi liceale în oraşul natal înainte de a se înscrie la facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. În primul an de studiu un coleg i-a recomandat să audieze prelegerile de istoria filosofiei ale lui Titu Maiorescu. Negulescu a fost cucerit de la prima întâlnire într-atât încât a abadonat studiul ştiinţelor în favoarea cercetării filosofiei. Începând din următorul an era student la Litere şi apropiat al lui Maiorescu, care l-a introdus în şedinţele Junimii din locuinţa sa. Din studenţie, Negulescu devine colaborator la revista Convorbiri Literare, prima lucrare pe care o tipăreşte în paginile publicaţiei, la douăzeci de ani, având titlul Psihologia stilului. Teza sa de licenţă, cu care a obţinut diploma în 1892, avea drept subiect Critica apriorismului şi a empirismului. În anul următor, la solicitările lui Maiorescu, filosoful va primi o bursă pentru o călătorie de studii în Germania şi Franţa din partea Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor. În străinătate studiază în biblioteci, cercetează muzeele pariziene şi berlineze, scrie pentru Convorbiri Literare, înainte de a se întoarce în Ţară în 1894. Obţine un post de conferenţiar în filosofie la Universitatea din Iaşi şi conducerea, împreună cu alţi colegi, a Convorbirilor, din 1899 fiind titularul catedrei de istoria filosofiei şi logică. Din 1910, odată cu pensionarea lui Maiorescu, va prelua catedra de istorie şi filosofie pentru 30 de ani.
Din 1936 este membru al Academiei Române. Peste doi ani va publica volumul întâi din lucrarea Destinul omenirii – cel de-al patrulea va apărea în 1944, la fel cu cel de-al patrulea din Istoria filosofiei contemporane, începută a fi tipărită în 1941, la un an după ce fusese pensionat forţat de regimul antonescian. Pe plan academic P. P. Negulescu era de o bogăţie a cunoştinţelor covârşitoare. Avea informaţii nu doar în domeniul filosofiei şi al antropologiei, ci şi din chimie, matematică, fizică. Abordarea sa concepea ca filosofia să se afle în strânsă legătură cu ştiinţa, sintetizând. Prefera să nu îşi manifeste opiniile şi viziunile proprii, ci să perpetueze părerile predecesorilor săi, menţinându-se ponderat, lipsit de orice stridenţă şi în comportamentul exterior. P. P. Negulescu a murit la 79 de ani, în aprilie 1951, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.