Pascal Quignard - Toate diminetile lumii

Pascal Quignard s-a născut pe 23 aprilie 1948 în comuna Verneuil-Sur-Avre din Normandia. Încă de mic a studiat violoncelul alaturi de fratele său și a dezvoltat o pasiune enorma pentru literatură venită din partea bunicului. A ajuns la Universitatea din Nanterre unde a studiat filosofia iar la doar 20 de ani a publicat și primul său volum, un studiu dedicat lui Leopold Von Sacher-Masoch. Acesta a atras atenția editorului Gallimard, care l-a încurajat să continue pentru că poate face o carieră din asta. Primul roman publicat a avut numele de "Carus" și a apărut în 1980, în același an luând și Premiul Criticii. În 1990 publică opt volume numite "Mici tratate" care au o tenta filosofică și descriu cum urmează să renunțe la literatură. În 1994 însă anunță că va renunța la cariera sa muzicală și se va dedica în exclusivitate literaturii. După trei ani va fi internat de urgență iar experiența îl va inspira să scrie "Viața secretă" care va fi un apogeu pentru cariera sa.

Opera sa a fost considerată o inspirație pentru literatură franceză din ultimele două secole pentru că a reușit să combine atâtea stiluri în doar câteva romane.

Romanul "Toate diminețile lumii" a fost publicat în 1991 de către editura Gallimard, în limba franceză. În limba română te poți bucura de edițiile Humanitas din 2001 și 2006 pe care le poți găsi pe site-ul nostru doar la un click distanță.

Suntem în secolul al XVII-lea și facem cunoștință cu Monsieur de Sainte Colonne, un virtuos violonist și profesor dar un om destul de complicat. Fiecare oră din viața sa este dedicată instrumentului, nu acceptă laude în acest sens iar cea mai mare problemă este că încă are sentimente profunde pentru soția sa decedată. Din această cauză a rămas un solitar, nici măcar pe fiicele sale nu le acceptă până nu fac vârsta potrivită pentru a-i învața meseria. Talentul său este remarcat de rege care îl cheamă la curtea regală, dar într-un acces de furie, Colonne refuză vehement. Urmează să aibă un elev, pe Marin Marais, pentru care nu își dă interesul prea mult. Când însă aude că a cantat în capela regală în fața regelui, îi sparge viola și îl obligă să plece. La ceva timp acesta începe o aventura cu fiica cea mare, Madeleine, care fiind un talent nativ, îl învață tot ce nu a reușit tatăl său.

Când Marais decide să pună capăt relației, fata nu reușește să treacă peste, nici măcar prin muzică. În acel moment Colombe își va da seama că dacă va continua așa, atenția să pentru lumea exterioară se va reprima și va pierde multe momente frumoase. Romanul se încheie cu un citat emoționant "O mică fântână pentru cei abandonați de limbaj. Pentru umbrele copiilor. Pentru loviturile de ciocan ale cizmarilor. Oricum ar fi ceea ce precede copilăria. Când cineva era fără suflare. Când cineva era fără lumină".

Romanul a fost adaptat în filmul cu același nume (Tous les matins du monde) ce a apărut în 1991 în regia lui Alain Corneau, cu un scenariu scris de însuși autorul.