Paul Auster - Leviatan

Paul (Benjamin – pseudonim) Auster s-a născut la data de 3 februarie 1947, la Newark, New Jersey, SUA. El este scenarist, regizor de film, romancier, autobiograf, autor, profesor universitar, prozator, eseist, poet, traducător american, soț, tată și reprezintă (printre alții) postmodernismul. Paul este de origine evreu, făcând parte dintr-o familie de evrei din pătura de mijloc a societății, proveniți din Polonia. După o perioadă de studii în Europa, Paul se întoarce în America pentru a studia la Columbia University, iar în timpul studiilor scrie articole pentru „Daily Spectator” și face o serie de traduceri din limba franceză a unor lucrări ale lui Jean Genet. Își întrerupe pentru o scurtă perioadă studiile în anul 1967 pentru a se întoarce la Paris, apoi își ia licența în anul 1969 în literatură comparată și limba engleză, la Columbia University. Se pare că dragostea față de Paris revine în anul 1971 când se mută acolo, însă devenind prea dificil din punct de vedere financiar, se întoarce la New York în 1974. El traduce lucrări a unor nume precum: Jean Paul Sartre, Edmond Jabes, Stephane Mallarme, Maurice Blanchot. Temele pe care el le abordează în romanele sale sunt adesea legate existențialism, o perpetuă căutare a identității, a sinelui și a semnificației personale. O parte dintre cele mai apreciate lucrări ale sale sunt: „Trilogia New York-ului”, „Palatul Lunii”, „Cartea iluziilor”, „Muzica șanselor”. El este considerat unul dintre cei mai autentici și distinși autori de literatură contemporană (și nu numai), iar opera sa a fost tradusă în peste treizeci de limbi în întreaga lume. A câștigat expunere prin seria de povești cu detectivi experimentali „Trilogia New York-ului” care conține următoarele: „Orașul de sticlă” (1985), „Fantome” (1986) și „Camera încuiată” (1986). A debutat cu un volum de poezii intitulat „Descoperirea” (1976) și o altă publicație numită „Invenția solitudinii”. Cea din urmă face parte din seria sa de memorii personale și autobiografii, la care se alătură următoarele „Jurnal de seară” și „Raport din interior”. Pe lângă publicații, cărți, poezii, scenarii, el a scris de asemenea și versuri pentru piese precum „Natty Man Blues”. Fiind unul dintre cei mai apreciați, multi-talentați artist-autor, a câștigat și o serie de premii și distincții, dintre care amintim: „Premiul Morton Dauwen Zabel” (1990) de la Academia Americană de Arte și Litere; premiul „John William Corringhton” pentru excelență literară (1996); a fost ales ca „Fellow” al Academiei Americane de Arte și Științe (2003); „Premiul Prințul de Asturias pentru Literatură” (2006). Tot în 2006 a fost ales la Academia Americană de Arte și Litere pentru Literatură.

Cartea lui Paul Auster „Leviatan” a fost publicată în anul 1992, iar azi o regăsim în anticariat la editura „Paralela 45” (1992, 2008).

Acțiunea se învârte în jurul personajului care va deveni Benjamin Sachs. Spunem că va deveni, deoarece romanul se deschide cu detonarea spontană a unui bărbat aflat undeva în nordul Wisconsin-ului, pe marginea unui drum, într-un „tablou” absent. Acest bărbat misterios se transformă în Benjamin, cronicar literar, jurnalist, genial, cameleonic, sălbtic, individualist, răzvrătit. Opera lui Auster este un fel de labrint al metaforelor și al simbolurilor. Primul și cel mai important simbol care devine lait-motiv pe parcursul poveștii este Statuia Libertății (obiect de cult, care întruchipează libertatea, considerată de mulți un idol, sau chiar un fundament al unei doctrine bine închegate). În toată America, timp de aproximativ un an sunt distruse pe rând zeci de copii Statui ale Libertății. Așadar, avem de-a face cu un conflict ideologic politic. Povestea este narată de către prietenul său, Peter Aaron, într-un ritm alert. Acesta este martor la schimbările care au loc asupra și în interiorul prietenului său, pe parcursul a 15 ani, dar oglindindu-se și propria-i personalitate totodată. În carte au loc o serie de acțiuni provocate de către Benjamin Sachs: îl ucide pe Reed Dimaggio, prin auto-apărare (Reed urmând să cauzeze o serie de atentate în numele unei radicale mișcări ecologiste). Sachs ajunge să își asume parțial identitatea lui Reed, mergând pe premisa ispășirii sau a transformării sale într-un „erou”. Ben devine, așadar un inamic al statului și al sistemului. Consideră că această Statuie a Liberății este o falsă impresie a ceea ce ar trebui să însemne libertatea în adevăratul sens al cuvântului și vede „visul american” ca pe o decădere și o înlănțuire umană. Aaron scrie fără oprire, într-un ritm alert și presat de timp, despre schimbările produse în prietenul său, întrepătrunse cu propria persoană și nefiind sigur dacă Sachs este chiar cel care s-a spulberat singur, accidental la marginea drumului.