Paul Evdokimov - Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Paul Evdokimov, născut pe 2 august 1901, a fost un teolog creștin ortodox, profesor la Institutul Teologic Ortodox "Sfântul Serghie". În scrierile sale a fost influențat de ideile lui Serghei Bulgakov, Nikolai Berdyaev, Nicholas Afanasiev, Lev Gillet, Anton Kartashev, Georgy Fedotov, Carl Jung, Fedor Dostoievski, Simone Weil, Dietrich Bonhoeffer, Simone de Beauvoir și Sigmund Freud. Printre cele mai celebre publicații ale sale se numără: "Taina iubirii" (1942), "Ortodoxia" (1959), "Gogol și Dostoievski sau coborarea la iad" (1961), "Vârstele vieții spirituale" (1964), "Rugăciunea Bisericii de Răsărit" (1966) și "Cunoașterea lui Dumnezeu în tradiția răsăriteană" (1968).

Paul Evdokimov își începe lucrarea intitulată "Iubirea nebună a lui Dumnezeu" analizând ateismul modern. "La vârsta maturității, spiritul critic gândește asupra destinului uman și descoperă în aspirațiile religioase alibiul propiilor sale scăderi. Muncit de singurătate și de probleme insolubile, omul își exercită funcția fabulatorie, îl inventează pe Dumnezeu, face din el 'plomba' ignoranțelor omenești și lansează ipoteza unei explicații ultime pe lumea cealaltă." Aflat, aparent, într-o lume ostilă și absurdă, omul cedează și caută să evadeze înspre un orizont mai mângâietor. Teama în fața realității determină în el atitudinea retractilă despre care vorbea Freud, fuga spre pântecul matern, înspre arhaitate și nivelele prelogice. Dumnezeu apare ca o proiecție a imaginii "tatălui", care îl protejează pe om de riscuri, de înfruntarea cu realitatea, și de responsabilitatea unor opțiuni bărbătești. Trebuie admis faptul că ateismul are parte de o răspândire masivă, fiind transformat într-o realitate mondială care desenează noul chip al epocii noastre, strecurându-se în toate sectoarele vieții obștești. Structura mentală și afectivă a vremii noastre este specific atee. "Aflat la Geneva la sfâșitul războiului, Sartre declara: 'Domnilor, Dumnezeu este mort'. De atunci încoace 'ateismul este un umanism'; ce să faci cu Dumnezeu? După cum spune Malraux, 'Dumnezeu a murit și prin urmare omul s-a născut'. La care Merleau-Ponty adaugă: 'Conștiința morală piere în contact cu absolutul', adevărata demnitate umană ne cere să 'trecem din cerul ideilor pe pământul oamenilor'". Presiunea tot mai mare a mediului social și a culturii secularizate au determinat omul să nu mai fie interesat de religie. În mentalitatea modernă, într-o lume desacralizată și secularizată, Dumnezeu nu mai are loc, iar Evanghelia nu mai este auzită. În cel de-al doilea capitol al cărții, Evdokimov abordează problema experienței mistice. Cuvântul "mistic" se înrudește cu noțiunea biblică de mister, desemnând legătura intimă dintre Dumnezeu și om, respectiv comuniunea lor de natură nupțială. Dacă experiența mistică trăiește conținutul credinței de obște, teologia îl ordonează și sistematizează, viața oricărui credicios fiind structurată de cuprinsul dogmatic al liturghiei, doctrina relatând experiența intimă a Adevărului relevat și împărtășit tuturor. Teologia este mistică, iar viața mistică este teologică, ea fiind culmea teologiei. Cele două, teologia și viața, sunt cu atât mai mistice cu cât sunt prin definiție mistice, fiind actele cele mai concrete cu putință. Viața mistică este axată pe cuvântul Sfântului Petru: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine", cel mai important lucru petrecut între Dumnezeu și sufletul omenesc fiind acela de a iubi și de a fi iubit.

Cartea "Iubirea nebună a lui Dumnezeu" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Anastasia (1999), Sophia (2013) și Anastasia (2009).