Petre Ispirescu este cunoscut îndeosebi pentru seria de basme populare românești reinterpretate într-o manieră deosebită.
Se naște în 1830, la București într-o familie modestă, tatăl fiind frizer de profesie. Nu beneficiază de educație în cadrul unei instituții de învățământ, ci este școlit de mai mulți dascăli, în cadrul unor biserici din oraș. Își formează singur o cultură vastă, fiind pasionat de literatură veche, dar manifestă interes și pentru latura artistică. Învață singur să cânte la chitară și compune versuri pentru a-și alina dorul de părintele său decedat. La doar 14 ani devine ucenic în tipografia aflată sub conducerea lui Zaharia Carcalechi. Părăsește tipografia câțiva ani mai târziu și se angajează la tipografia Copainie. Pe fondul revoltelor privind Unirea Principatelor Române, Ispirescu este prins în mijlocul unui conflict de interese și ajunge la închisoare.
Activitatea tipografică îi aduce lui Ispirescu posibilitatea de a cunoaște multe personalități ale vremii, precum Nicolae Filimon sau Dimitrie Bolintineanu. În 1879, editura pe care o conducea, imprimă o colecție de basme culte, reinterpretate de Ispirescu. Bunul său prieten, Vasile Alecsandri, îl îndeamnă să reunească toate basmele într-o serie completă, lucru care se înfăptuiește în 1882.
Culegerea intitulată „Legende sau basmele românilor” conține 37 de basme populare, prefața fiind semnată chiar de Alecsandri.
Poveștile lui Ispirescu sunt reinterpretări ale unor legende vechi, foarte populare in imaginarul colectiv al românului autentic.
Ispirescu dezvoltă cu iscusință mituri ce au influențat întotdeauna populația. Ghicitori, credințe populare, proverbe arhicunoscute sau zicale din popor, toate sunt înfrumusețate și redefinite în măiastra sa scriere.
„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte", „Sarea în bucate”, ”Praslea cel voinic și merele de aur", „Aleodor împărat” sunt doar câteva dintre celebrele basme ale scriitorului.
Ispirescu își găsește inspirația în popor, în viața autentic românească, în credințele străbunilor săi și în legendele populare. Scriitorul reușește să ilustreze în stil propriu lumea basmelor și ne învață să credem în ele. Ispirescu ne face loc într-o lume suprarealistă, dominată de personaje care mai de care mai deosebite. El îmbină perfect realul cu imaginarul, aduce lumea oamenilor aproape de cea a necuvântătoarelor și chiar le oferă acestora din urmă puteri nemaivăzute. Întâlnim, așadar, Feți Frumoși, zmei și oameni laolaltă într-o relatare absolut fascinantă. La Ispirescu întâlnim și eternul duel dintre bun și rău, relația protagonist-antagonist fiind inteligent adusă în prim plan. Temele principale ale basmelor sale sunt lupta pentru iubire, regăsirea dintre părinți si copii, înfrângerea forțelor răului, ori călătoria către maturitate a unui individ. Ispirescu își pune personajele în situații periculoase, le angrenează în lupte chinuitoare și le supune unor puternice suplicii morale, toate acestea cu scopul de a le oferi, în încheiere, o învățătură moralizatoare. La finele fiecărui basm, personajele își găsesc locul, își potolesc dorul, își cunosc iubirea ori își împlinesc vreo mare dorință. Căci Ispirescu dorește să ofere prin basmele și povestirile sale populare o lecție de viață, un îndemn „împachetat” în basm.