Petre Tutea - Intre Dumnezeu si neamul meu

Opera ”Între Dumnezeu și neamul meu” a fost publicată la editura Arta Grafică în 1992, ediție pe care o poți găsi și pe site-ul nostru.

În familia preotului Bădescu are să se nască primul fiu pe 6 octombrie 1902. Acesta este Petre Țuțea care are să devină o personalitate importantă în filosofia și istoria recentă a României. După ce urmează școala generală și liceul în Argeș, se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj unde își susține și doctoratul, obținând calificativul Magna cum Laudae. În 1932 fondează revista ”Stânga: linia generală a vremii” unde se semnează cu pseudonimul Petre Boteanu iar la un an distanță este ales prin concurs referent la Ministerul Industriei și Comerțului, unde va ajunge până în funcția maximă admisă – director de studii. În 1935 publică împreună cu alți scriitori ”Manifestul revoluției naționale” care va rămâne singura carte publicată ante mortem a autorului.

În 1940 Conducerea Mișcării Legionare îl pune pe Țuțea în funcția de secretar general al Ministerului Economiei Naționale, însă în 1941 urmează rebeliunea legionară și autorul este reținut în lagărul de la Târgu Jiu pentru ceva vreme. După eliberare continuă să lucreze în același loc unde se regăsește cu Lucrețiu Pătrășcanu, fostul său coleg in Partidul Comunist Român. Nu au prea mult timp să se acomodeze unul cu altul pentru că din cauza ordonanțelor sovietice amândoi sunt arestați. Prima dată este anchetat fără condamnare timp de  5 ani, urmează acuzația de uneltire asupra ordinii publice care îi aduce 10 ani cu executare iar în 1959 este condamnat la 18 ani de muncă silită din care execută doar 8. Lucrările sale considerate de Partidul Comunist ofensatoare, au ajuns să fie publicate abia în1992, la un an după moartea sa, și la 3 ani după revoluția pe care a visat-o atâta amar de vreme. Pentru că a trecut prin toate, comunism, legionari, detenție, libertate, credință și păcat, Țuțea a reușit să sintetizeze în eseurile sale tot ce avem nevoie să știm despre noi ca oameni, dar și ca popor.

Toți îi spuneau Socrate al României, însă lui nu îi plăcea deloc această comparație. Susținea că spre deosebire de Socrate care căuta un zeu, el avea deja unul, iar termenul de genial pe care toți i-l adresau, devenise un cuvânt interzis.

În ”Între Dumnezeu și neamul meu” autorul prezintă eseuri și dialoguri orale puse pe foaie, iar oricât de greu ar părea de crezut că ar putea fi autentice, autorul a încercat să respecte cu fidelitate informația și să nu piardă nici un strop de strălucire din cuvinte. Ce sunt aceste dialoguri? Conversații cu oamenii ce veneau la el în căutarea informațiilor, pentru că el era ”asistat de Dumnezeu”, dar în același timp dialoguri cu întregul popor român de care era atât de mândru, ba chiar orgolios când vorbea despre țara sa.

Cartea este structurată în 3 fragmente și nu se vrea a fi neapărat o carte de filozofie, însă mulți consideră că merită acest titlu. Prima parte este reprezentată de dialoguri, a doua parte de eseuri pe baza dialogurilor iar a treia, concluzia.