Despre Petru Dumitriu
Petru Dumitriu (n. 8 mai 1924 - d. 6 aprilie 2002) a fost un romancier de origine romana care a scris atat in romana, cat si in franceza. Tatal sau, Petre Dumitriu era roman, originar din Vadastra, jud. Olt, in timp ce mama sa, Theresa (nascuta Debretzy), era din Secuime, de la Sfantu Gheorghe. In primii ani a fost crescut de Henriette Vicenzia Bielussici din Orsova, elvetianca prin nastere, frantuzoaica dupa mama (Bouviert).
A facut scoala primara si un an de gimnaziu la Orsova. In 1941 a absolvit si liceul, la Targu-Jiu. A obtinut premiul I pe tara la olimpiada de limba romana. A inceput Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucuresti, ca student al lui Nae Ionescu. Dupa primul an a plecat la Universitatea din Munchen cu o bursa Humboldt pentru a studia filosofia, insa in al treilea an a intrerupt studiile din cauza razboiului. In 1943 a debutat la Revista Fundatiilor Regale cu proza Nocturna in Munchen, despre prima iubire.
Prima sa carte intitulata Euridice, 8 proze s-a bucurat de privilegiul comentariilor favorabile ale criticii (G. Calinescu, Ov. S. Crohmalniceanu, Ion Negoitescu). Urmeaza un an de publicistica, vizibila adaptare la cerintele epocii. A fost gazetar la Fapta lui Mircea Damian; redactor la revista Flacara (din 1948), apoi la revista Viata romaneasca (unde a devenit redactor-sef in 1953). El a fost ales si Membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor.
Aceasta a fost totusi o perioada trista din viata romancierului; tatal sau a fost arestat ca fost ofiter, mama sa nu avea niciun venit si sora, exclusa de la studii (a fost cu greu reintegrata, fiind absolventa la Medicina, toata viata ei a fost chirurg la Sanatoriul din Navodari).
In 1960 a fugit in Berlinul de Vest, s-a mutat la Frankfurt pe Main si, mai tarziu, in Bad Godesberg, Germania. S-a stabilit in cele din urma la Metz, Franta. El nu s-a mai intors in Romania decat in 1996. In acest rastimp a scris mult, publicand aproape in fiecare an o carte. Lucrarile sale au aparut la edituri de prestigiu, ba chiar ajungand si in Colectia Livre de poche. El a publicat in franceza si cu pseudonimul Pierre Travel.
Spre sfarsitul vietii a lucrat la o trilogie intitulata Non credo, oro - Nu cred, ma rog. profesoara de filosofie Francoise Mohr de la Metz, ultima sa iubire, a primit manuscrisele, fiind detinatoarea drepturilor de autor. Ultimul sau manuscris si corespondenta se afla la Ecaterina Taralunga, autoarea editiei de Opere care cuprinde toate scrierile din Romania, inclusiv cele neaparute din cauza cenzurii.
Opera: Pasarea furtunii (ed. a II-a, 1957, ecranizat 1957), Drum fara pulbere, 1951; Cronica de la campie, ESPLA, 1955; Cronica de familie, vol. I-III, (1957, reeditare vol. I-III, 1993); Incognito, 1993; Extremul Occident, 1996; Omul cu ochi suri, 1996; Varsta de Aur sau Dulceaţa vieţii (Memoriile lui Toto Istrati, 1999); Opere, volumele I-III (2004) – romane. Romanticii (1957); La ora 6 (cu Sonia Filip, 1956) – teatru. Euridice, 8 proze (cuprinde Niobe, Argonautica sau Fabuloasa aventura, Euridice, Arlechin, Dionisiaca, Metamorfoza lui Sebastian Romanu, Pe drumul inspre Damasc, Omul cu ochii verzi); Dreptate (1952); Din tata in fiu (1953); Cronica de la campie (cuprinde Vantul de martie, Dusmanie, Bedros din Bazargic si Noptile din iunie, 1955) – povestiri. Despre viata si carti (1954); Aquarium (1956); Noi si neobarbarii (1957) - eseuri si articole publicate in Gazeta literara si Contemporanul.