Roman semnat de Philip Roth apreciat și contestat deopotrivă la nivel internațional, este un eseu complex despre tinerețe, răzvrătire și consecințele alegerilor noastre, plasat în vremea Războiului din Coreea.
Acțiunea se petrece în anii ’50 și îl urmărește pe Marcus Messner, un tânăr evreu originar din Newark, New Jersey. Tatăl acestuia, un măcelar grijuliu și obsesiv, devine din ce în ce mai paranoic privind siguranța fiului său. Pentru a scăpa de controlul sufocant al tatălui, Marcus se transferă de la un colegiu local la Universitatea Winesburg, o instituție creștină conservatoare din Ohio.
Marcus se confruntă cu strictețea regulilor academice și cu ipocrizia societății în care trăiește. Încearcă să-și conserve independența intelectuală, și refuză să participe la slujbele religioase obligatorii, fapt ce îi aduce fel și fel de probleme cu conducerea universității. Se îndrăgostește de Olivia Hutton, o colegă fragilă din punct de vedere emoțional, care poartă cicatricile unei încercări de sinucidere.
Conflictul cu conducerea universității și refuzul său de a se conforma regulilor duc la exmatriculare. În contextul războiului, acest fapt îl face eligibil pentru recrutare, iar Marcus este trimis pe front în Coreea. Romanul se încheie tragic, cu moartea sa pe câmpul de luptă.
Lucrarea este dramatică și devine din ce în ce mai tragică pe parcurs ce înaintăm în lectură. Într-o manieră extraordinară, autorul reușește să ne poarte pe câmpul de luptă și să ne emoționeze teribil. Soarta unui inadaptat devine cruntă odată cu încercările războiului, iar puștiul devine bărbat cu acte în regulă. Romanul explorează modul în care alegerile personale, aparent minore, pot avea consecințe fatale. Olivia și Marcus au o poveste de dragoste extraordinară, simplă, reală, dar care nu se va împlini. Moartea tragică a eroului este percepută diferit de public: o parte crede că astfel s-au sfârșit suferințele acestuia, iar cealaltă parte deplânge sfârșitul tragic al acestuia.
Autorul se inspiră din poveștile de viață personale, dar și din marile romane de dragoste. Fiecare paragraf devine din ce în ce mai profund, iar publicul empatizează cu istoria narată cu patos de Roth. Marcus încearcă să-și afirme autonomia, dar rigiditatea societății îl împinge spre un destin tragic. Tragedia este o încununare a operei, un soi de încheiere care ne va servi să înțelegem pe deplin cum a vrut scriitorul să-și propage mesajul în aceste pagini. Libertatea și lupta sunt țelurile eroului central, iar noi îl urmărim cu interes și suferim alături de el pe parcursul acestei călătorii fascinante.
Imaginea Coreei, drama războiului, neputința, mizeria și moartea sunt temele pe care le reîntâlnim în acest roman extraordinar. Pledoaria lui Roth pentru libertate devine motto-ul nostru pe parcursul cărții.
Roth a scris numeroase romane remarcabile, multe dintre ele având un protagonist evreu care luptă cu identitatea sa și cu presiunile sociale. În multe dintre lucrările sale, personajele sunt prinse între tradiția evreiască și cultura dominantă americană. De asemenea, el a explorat, de-a lungul timpului, dorințele și conflictele interioare ale bărbaților, adesea într-un mod provocator.
Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea de față este disponibilă în mai multe ediții: Polirom (2020), Polirom (2021), Polirom (2009.