Operațiunea Shylock semnată de Philip Roth este o lucrare complexă, publicată în anul 1993, care îmbină autobiografia, ficțiunea și analiza identității evreiești într-o poveste captivantă despre impostură și spionaj.
Naratorul scrierii este Philip Roth însuși, care este informat că în Israel există un impostor care se prezintă drept el și promovează o ideologie controversată numită diasporism. Aceasta susține că evreii ar trebui să plece din Israel și să revină în Europa, evitând astfel războaiele și crizele din Orientul Mijlociu.
Intrigat și uimit de toată această situație, Roth merge la Ierusalim pentru a-l confrunta pe impostorul său, care este un personaj misterios și stăpânește de minune arta manipulării. Pe parcurs, el ajunge în centrul unor evenimente ce implică agenți ai Mossadului, spioni, jurnaliști, dar și intelectuali evrei, fiind atras într-un joc straniu de identități și conspirații.
Roth tratează teme precum dubla identitate, antisemitismul, relația dintre evreii din Israel și cei din diaspora, precum și fragilitatea adevărului în fața ficțiunii. Spre final, el ajunge să se întrebe cine deține adevărata putere asupra identității sale – el sau cel care îi fură numele? În mod straniu, relația dintre cei doi devine complementară și plină de contraste. Într-o pledoarie nemaipomenită, Roth este regizor și jucător și pune la cale fel și fel de dispute periculoase, care mai de care mai interesante și mai palpitante.
Romanul sfidează granițele dintre realitate și ficțiune, punând la îndoială memoria și autenticității. Personajele sunt construite inteligent și sunt pline de fel și fel de angoase, iar acestea sunt transmise magistral către publicul curios.
Naratorul Roth și impostorul Roth sunt două personaje interesante, dar contradictorii. Pe lângă aceste personaje, mai regăsit în peisaj alte personaje interesante precum George Ziad. Un palestinian educat, care lucrează ca traducător la un proces de la Ierusalim. Acesta îi prezintă lui Roth perspectiva palestiniană asupra conflictului din zonă și îi creează nenumărate dileme.
Aharon Appelfeld este un alt personaj important. Scriitor evreu și supraviețuitor al Holocaustului, devine un confident al scriitorului și îi alimentează cumva egoul. În conversațiile cu Roth oferă o viziune diferită asupra memoriei colective, dar mai ales asupra importanței Israelului pentru evrei.
Un rol cheie îl joacă Mossadul, serviciile secrete israeliene, care pândesc din umbră conflictul și pun la cale fel și fel de scenarii. Fiecare dintre acești participanți la acțiune îl ajută pe Roth să atingă teme precum identitatea, dubla personalitate, conflictul israeliano-palestinian și linia fină dintre realitate și ficțiune.
Cartea va fi foarte apreciată la nivel internațional, iar celebritatea lui Roth sporește pe măsură ce lucrarea sa ajunge la și mai mulți cititori. Tradusă în peste 30 de limbi de circulație mondială, va deveni bestseller în numai două săptămâni de la apariție. Ulterior, aceasta va sta la baza unei ecranizări marca HBO. Treptat, Roth mărturisește că nu se aștepta la un astfel de succes, dar se bucură că lucrarea sa a impresionat și a trezit critici și laude deopotrivă. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediții: Polirom (2008), Polirom (2010).