Quintilian - Arta oratorica

Unul dintre cei mai renumiți oratori romani pe lângă Cicero, a fost Quintius ce a trăit între anii 35 și 61 la Roma, dar originea sa era spaniolă. Tatăl său era de o educație aleasă așa că l-am trimis în capitală Italiei pentru a studia retorica în timpul domniei lui Nero. Modelul său a fost Afer, iar după moartea sa, autorul s-a întors în Spania pentru a profesa în domeniul dreptului. În următorii ani va deschide o școală publică de oratorie și a ajuns să aibă titlul de consul. În 88 se retrage din meseria sa și începe să se așeze mai mult pe formarea noilor oratori, mai ales că a prins vremea a patru împărați complet diferiți. Nu se înțelegea bine cu Domnițian și chiar a ales să se îndepărteze de el, dar după ceva timp a fost numit tutorele nepoților și strănepoților săi.

Lucrarea "Arta oratorică" a fost publicată în anul 95 în limba latină. Pentru că nu a fost o carte publicată prea mult, în limba română avem parte de o singura ediție, o raritate apărută în 1974 la editura Minerva, colecția Biblioteca pentru toți, sub forma a trei volume.

După ce împăratul Domnițian a venit la putere, regimul a devenit mult mai aspru deoarece se punea accent pe corupția socială. Din această cauză era foarte greu să găsești oratori ce se puteau înălța la gradul lui Cicero, și mai ales era o meserie destul de periculoasă încă din vremea lui Aurelius. Quintilian a decis că el va fi cel ce va reuși să formeze noi oratori ce vor reuși să ajungă la standardele cerute de societate așa că a început să scrie.

Cartea conține douăsprezece capitol pline de informații vitale în acea vreme dar, culmea, valabile și în ziua de astăzi. Primele două capitole descriu cum ar trebui să arate educația unui copil. Cu cât mai din timp cu atât mai bine pentru că în copilărie avem parte de cei mai critici ani ai formării. Retorica este definită ca fiind o artă ce se bazează îndeosebi pe practică și nici măcar nu se compară cu filosofia. Continuăm apoi cu o serie de scuze adresate cititorilor pentru tehnica sa seacă de a scrie și cu definirea celor trei forme de bază ale oratoriei. Capitolul șase este dedicat râsului. Da, ați citit bine, câteva pagini bune ce spun cum, când și unde ar trebui sa râzi. Un orator ce vrea să aibă succes trebuie sa îi imite pe cei din urma sa ce au reușit să atingă performanțele. Trebuie să înceapă să scrie fie poezie, fie proză sau doar traduceri pentru a putea să acapareze informații de neprețuit. Memoria și felul de livrare al mesajului sunt de asemenea două caracteristici importante fără de care oratorul nu își poate face meseria. Ultimul capitol este dedicat oratorilor ce și-au terminat formarea și deja practică oratoria. Nu trebuie să renunțe la învățat, ci să aprofundeze viața civilă pentru a obține idei noi și să își ia exemple din trecut și prezent.