Rabindranath Tagore - Scrisori rupte

Rabindranath Tagore, născut în anul 1861, a fost cel mai mare scriitor din literatura indiană modernă, poet bengalez, romancier, educator, și un susținător timpuriu al independenței pentru India. A câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1913, doi ani mai târziu primind titlul de cavaler, dar renunțând la el în anul 1919, ca protest împotriva Masacrului de la Amritsar, unde trupele britanice au ucis aproximativ 400 de manifestanți indieni. Influența lui Tagore asupra lui Gandhi și a fondatorilor Indiei moderne a fost enormă, dar reputația sa în Occident ca mistic i-a indus în eroare pe cititorii său, ignorându-i rolul de reformator și critic al colonialismului. S-a născut în Calcutta, într-o familie bogată și proeminentă. Tatăl său a fost Maharishi Debendranath Tagore, un reformator religios și savant. Mama lui, Sarada Devi, a murit când Tagore era foarte tânăr – acesta și-a dat seama ca mama sa nu se va mai întoarce niciodată atunci când trupul ei a fost dus printr-o poartă într-un loc unde a fost ars. Bunicul lui Tagore își înființase un imperiu financiar imens, ajutând o serie de proiecte publice, precum Calcutta Medical College. Soții Tagore au încercat să îmbine cultura tradițională indiană cu ideile occidentale, toți copiii lor contribuind semnificativ la literatura și cultura bengaleză. Cu toate acestea, în "My Reminiscences", Tagore menționează că abia la vârsta de zece ani a început să folosească șosete și pantofi, el si frații săi fiind bătuți în mod regulat de servitorii familiei. Tagore, cel mai mic din copii, a început să compună poezii la vârsta de opt ani. Prima carte a lui Tagore, o colecție de poezii, a apărut când avea doar 17 ani, aceasta fiind publicată de un prieten care a vrut să-i facă o surpriză.

Tagore a fost primul indian care a adus un element de realism psihologic romanelor sale. Printre principalele sale lucrări de proză se numără "Chokher Bali" (1903) și "Nastanirh" (1901), publicate pentru prima dată în serie. Între 1891 și 1895 a publicat patruzeci și patru de povestiri în periodice bengaleze, majoritatea în jurnalul lunar "Sadhana".

Cartea "Scrisori rupte", publicată pentru primă oară in anul 1912, este un minunat poem în proză. Aceasta conține fragmente literare din 145 de scrisori adresate nepoatei sale Indirei Devi, scrise în perioada 1887-1895, mulți critici descriind cartea ca fiind o epopee a șederii lui Rabindranath pe malul Padmei. Pe vremea aceea, Tagore rătăcea prin satele din Bengal; în fiecare secundă diferite scene din sat uimindu-l, determinându-i mintea să călătorească, toate acestea reflectându-se în scrisorile sale. Cartea începe cu scrisoarea trimisă din Darjiling, în septembrie 1887: "Iată că am sosit la Darjiling. Pe drum, Beli (Beli sau Bela - fiica cea mare a poetului) s-a comportat destul de frumos. N-a plâns, dar a făcut cam mult tărăboi. A țipat și a chemat păsărelele, dând din mână, deși n-am văzut nicăieri vreuna. Am avut multe ghinioane când ne-am urcat pe vaporaș. Era ora zece seara. Luasem mii de bagaje și n-am găsit destui hamali. Eram singurul bărbat între cinci femei".

Scrisorile ce apar în carte au diverse subiecte, precum: durerile de spate ale autorului, diversele întâlniri cu funcționarii de pe moșia sa, rătăcirea bagajelor în urma unei călătorii, afectarea recoltelor de orez din cauza ploilor, sentimentele lui Tagore față de familia sa sau față de oamenii mai puțin norocoși decât el, opiniile lui politice, stările sale de visare, iubirea infinită față de poezie și față de muzică, și filosofii pe marginea tristeților, regretelor sau neputințelor lui.

Cartea "Scrisori rupte" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Univers (1978) și Cununi de Stele (2011).