Radu Aldulescu - Mirii nemuririi

Radu Aldulescu este unul dintre cei mai apreciați prozatori contemporani nouă, adesea asemănat cu Eliade pentru filosofia sa. S-a născut pe 29 iunie 1954 la București unde a urmat și școala și facultatea însă de abia la 39 de ani a decis ca în sfârșit să își urmeze visul de a deveni scriitor. Așa a apărut Sonata pentru acordeon ce imediat a fost premiat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, iar la trei ani distanță a scris Amantul Colivăresei ce de asemenea a fost la fel de apreciat. Dacă sunteți împărțiți ai cinematicii, trebuie să știți că el este scenaristul din spatele filmului Terminus Paradis și tot el a scris și Cronicile genocidului, carte după care s-au inspirat câteva filme recente.

Romanul "Mirii nemuririi" apare pentru prima dată la editura Cartea Românească in 2006, ediție ce va fi urmată de Polirom în 2017.

Omul ajunge să fie ceva fărā să își propună nimic. Omul ajunge la o țintă imaginară atunci când nu mai are unde merge. Omul este atât de mizerabil uneori încât nici cele mai cristaline ape nu îl pot scăpa de asta. Mirela și Rafael sunt cei ce ne vor purta în aceste tărâmuri ale gândirii și ale născocirii, căci ei au aflat pe propria piele ce înseamnă să fi om. Rafael încerca să își caute o slujbe care să îl scape de condiția de parazit al familiei și scriitor opozant al regimului, iar Mirela căuta o casă unde să aducă bărbați pentru a avea și ea copii. Paradoxal aceste două destine aveau ceva în comun, să își depășească condiția. Amândoi stăteau întinși pe pat și se gândeau la ziua de mâine și la cum poate va fi mai bine. Speranța aceasta se termină odată cu venirea soarelui pentru că amândoi se întorceau la ce știau să facă mai bine: Rafael să fure de la oameni bogați iar Mirela să curețe cartierele poate poate găsește pe cineva mai amărât ca ea. În adâncul lor știau că nu asta sunt ei, știau că nu acolo au să trăiască până la adânci bătrâneți și că o să ajungă într-un loc mai bun la un moment dat. Pasaje întregi sunt despre gândurile lor intruzive și despre cum se joacă acest dans al vieții și morții, însă cine suntem noi să îi judecăm pe sărmanii bogați?