Radu Tudoran - Un port la rasarit

„Un port la răsărit” a fost romanul de debut al cunoscutului autor Radu Tudoran, pe numele său adevărat, Nicolae Bogza, frate cu scriitorul Geo Bogza. Romanul a fost publicat pentru prima dată în 1941, la editura Socec, urmând apoi o pauză de 50 de ani până la republicare, din motive politice. Evocând momentul istoric al revenirii Basarabiei de către România, Radu Tudoran prezintă cu măiestrie schimbările prin care oamenii obișnuiți au trecut la aceea vreme, subliinind contactul românilor cu universul slav. Un astfel de subiect nu era dorit de regimul comunist, așa că romanul a fost trecut în umbră până după Revoluția din 1989. Romanul, considerat o adevărată operă, a fost apoi republicat de mai edituri, cum ar fi Adevărul sau Art. Aceste ediții, precum și ediția princeps, se găsesc spre vânzare pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.

Naratorul romanului este un inginer tânăr din București, care soșește într-un oraș-port aflat lângă Liman, un lac de pe Nistru. Motivul călătoriei sale este instalarea unui generator electric de la o uzină. El este entuziasmat la început și dornic să muncească alături de ceilalți, dar ajungând în oraș, realizează că oameni sunt indiferenți la entuziasmul său. În fapt, naratorului i se pare că viața în acel oraș este monotonă, în fiecare zi oameni participând la aceleași evenimente și făcând aceleași lucruri. Chiar și șeful uzinei, Igor Ronsky, pare prins în aceeași rutină. În scurt timp, însă, inginerul adoptă mult din comportamentul localnicilor, un amalgam de nații, cei mai numeroșii fiind slavii. Ajunge astfel să recurgă la băutură în fiecare zi și să frecventeze locuri unde își fac apariția multe femei, majoritatea rusoaice tinere. Cel care îl scoate din această situație este comandorul Maximov, un refugiat rus venit de la Sevastopol, pe care inginerul îl cunoscuse în tren. Maximov îl scoate din impas prezentându-i barca cu pânze numită Ludmila, după fiica acestuia. Tânărul inginer învață rapid arta navigației și restaurează barca alături de comandor, redenumind-o Miladul. Tânărul începe astfel navigarea pe Liman. Se oprește la Bugaz, o stațiune balneoclimaterică, unde o întâlnește pe Nadia, venită alături de mama sa și fratele său. Inginerul se îndrăgostește rapid de Nadia și între cei doi se înfiripă o relație de dragoste. Inginerul pare să-și fi revenit cu totul, însă fericirea lui este de scurtă durată. Într-una din călătoriile lor, sunt surprinși de o furtună, iar Nadia are parte de un sfârșit tragic. Inginerul revine la vechiile sale obiceiuri, alături de ceilalți locuitori la orașului.

Sfârșitul Nadiei se datorează, în parte, și temerii față de ruși, teamă subliniată pe întreg parcursul romanului. Când sunt în mijlocul furtunii, inginerul face tot ceea ce e posibil pentru a nu eșua pe malul rusesc, însă comite greșeli și lovește în cele din urmă barca de o geamandură din portul Bugazului. Un alt personaj, locontenentul Ilinca, are aceeași teamă de a nu ajunge pe malul sovieticilor în timpul navigărilor sale și este chiar împușcat de un bărbat care se alătură cauzei bolșevice. Americanii sunt de asemenea prezentați în roman, dar ca salvatori. Ei opresc în Bugaz, și Nadia chiar se îndrăgostește de unul dintre ei, dar refuză în cele din urmă să plece alături de ei, chiar dacă asta ar fi însemnat o șansă mai mare pentru fratele ei bolnav.

Radu Tudoran a reușit, în romanul său, să prezinte o lume neștiută de mulți, o lume dată uitării, o lume în care existența românească era atlfel. „Un port la răsărit” rămâne o mărturie importantă a acelor vremuri, a obiceiurilor oamenilor și a modalității lor de a privi viața.