Raffaello Giovagnoli (n. 13 mai 1838, Roma – d. 15 iulie 1915, Roma) a fost un scriitor, patriot si politician italian, cel mai bine cunoscut pentru romanul sau istoric Spartacus.

Cand Raffaello avea doar unsprezece ani, mama sa, Clotilde Staderini, a murit dupa o nastere. Din aceasta cauza, o mare parte din educatia sa a venit din indrumarea culturala si morala a tatalui sau Francesco. Magistrat originar din Monterotondo, de cultura laica si reformista, Francesco Giovagnoli s-a implicat in experienta revolutionara a Republicii Romane, iar cand a cazut, a fost trimis la inchisoare de tribunale pontificale. Intre timp, tanarul aratase deja semne foarte precoce ale curiozitatii intelectuale: introdus in istoria romana antica, la doar zece ani terminase de citit istoricii clasici, care a fost urmati de studii de filozofie si literatura italiana si latina in deceniul 1850-1859, la Monterotondo, unde tatal sau era inchis. Aceasta vasta conditie culturala i-a permis debutul in jurnalism, dar imboldul sau patriotic l-a determinat sa se ofere voluntar si sa porneasca impreuna cu cei trei frati Ettore, Mario si Fabio.

Dupa un curs de pregatire, Giovagnoli a fost profesor de subiecte literare la Scoala pentru subofiteri, activitate pe care a intrerupt-o in 1866 pentru a participa la al treilea razboi de independenta. A demisionat din armata si, impreuna cu fratii sai, s-a alaturat randurilor garibaldiene in nefericita campanie a Agro-ului Roman pentru eliberarea Romei, o intreprindere a Agro-ului Roman.

Alaturi de ocupatiile militare, Raffaello Giovagnoli nu a omis sa-si cultive pasiunile literare, istorice si artistice. Si-a largit orizonturile literare studiind autori straini - Shakespeare, Schiller si Beranger; si-a reluat activitatea de jurnalist, lucrand pentru Whistle, the Spirit, apoi pentru Century and Gazzetta di Firenze, ziar care a gazduit publicatia in serie a primului sau roman intitulat Evelina.

In anii ‘80 a fost responsabil pentru pagina literara a Capitanului Fracassa, iar apoi s-a aventurat in satira politica a lui Don Quijote della Mancha si a scris in final pentru La Tribuna.

In 1874 a fost profesor de litere la Roma, patru ani mai tarziu a fost la Venetia ca profesor la Liceo Foscarini, apoi din nou la Roma.

Din 1874 a fost profesor de litere la Roma, patru ani mai tarziu, la Venetia, iar apoi din nou la Roma.

Anticlerical convins si sustinator al unei societati seculare si nefiind conditionat de interventiile materiale sau culturale ale ordinii religioase, Raffaello Giovagnoli a militat in randurile stangii. El si-a manifestat ideile radicale prin scrierile din presa, cu atacuri asupra lui Alfonso La Marmora, acuzat ca a cedat Bisericii si a ridicat critici pentru coruptia politicii lui Bettino Ricasoli. De asemenea, a ocupat functia de consilier municipal si provincial in deceniul 1870-1880, ales in districtele Romei si Tivoli. El a luptat in favoarea fermierilor si a oamenilor din Lazio, afectat de consecintele cutremurului din 1892.

Francmason, a fost membru al Loggiei Tito Vezio din Roma, unde a inceput in jurul anului 1875; in 1877 a reprezentat Loggia Lumina Balcanilor din Belgrad, apartinand Marelui Orient al Italiei, Adunarii Generale Masonice din Roma.

La 15 iulie 1915, Raffaello Giovagnoli s-a stins din viata

Lucrari:

Spartaco, (1874, 2 volume, ro: Spartacus; Opimia, 1875; Plautilla, 1878; Saturnino, 1879; Faustina, 1881; La guerra sociale. Aquilonia, 1884; Messalina, 1885; Benedetto IX, 1899; Publio Clodio, 1905 (romane istorice).

Evelina, 1868; Natalina. I drammi del lusso, 1878. I racconti del maggiore Sigismondo, 1908 (romane realiste).

Peccata juventutis meae, 1883 (poezie).

La moglie di Putifarre, 1876 (comedie).

Drama istorica Marocia, 1875 (drama istorica).