Mandala fiintei


Richard Moss este renumit pentru maniera în care se raportează la sensibilitatea naturii și la relațiile interumane. El lucrează cu patos la visul său încă din vremea adolescenței. Este interesat de cultură, artă și istorie și pune bazele unui curent nou, bazat pe fuziunea dintre spiritual și real. Este unul dintre cei mai căutați scriitori ai literaturii universale, iar lucrările cărora le dă naștere ne vor emoționa și ne vor determina să privim diferit lumea din jurul nostru. Născut într-o perioadă tulbure, vede literatura drept vesta de salvare și se agață cu tărie de penița care îl va face celebru în întreaga lume. Va călători mult și va culege surse de inspirație de pretutindeni, pe care apoi le va materializa în scrierile sale. Este apreciat pentru luciditate, pentru originalitate și pentru modul în care transformă orice idei și o șlefuiește astfel încât devine neprețuită. Lucrează în mai multe domenii și acceptă slujbe mărunte, dar se va întoarce întotdeauna la marea sa pasiune, scrisul. Pornește în aventura vieții sale și ia parte la fel și fel de evenimente culturale ale epocii, iar impactul acestora va fi enorm asupra gândirii și spiritului său creator. Devine un soi de guru creator, iar operele sale sunt rupte dintr-o realitate aparent alternativă, la care numai el are acces și pe care alege să ne-o împărtășească. Berlinul va ocupa un loc special în inima sa, iar cititorul va cunoaște, prin intermediu lucrărilor lui Moss, toate suburbiile acestui oraș.
E drept, inițial nu scrie despre spiritualitate, ci se dedică prozei scurte și poveștilor despre cultura europeană renascentistă. Deși este la bază medic, se îndreaptă spre literatură și spiritualitate, iar ședințele sale terapeutice vor ajunge rapid în întreaga lume. Este un guru modern, angrenat în capitalismul zilelor noastre, dar care știe cum să-și folosească influența. Lucrează cu patos la ideile sale pe care le aduce numaidecât în atenția publicului și duce mai departe convingeri străvechi. Ne vorbește despre reîntoarcerea la origini și în această scriere și duce cu sine idea unei spiritualități continue, care schimbă idealuri și împlinește destine. Are convingerea conform căreia, prin credință, lumea poate fi un loc mai bun.
Este mentor pentru relațiile eșuate, pentru înlăturarea abuzului și pentru combaterea anxietăților și fricilor. Duce cu sine o povară grea, iar traumele personale avea să le transforme în literatură de larg consum. Povestea sa este povestea noastră, a tuturor, iar ideile sale vin ca o vestă de salvare în viețile acelora care și-au pierdut speranța.
Opera de față nu este cu mult diferită de altele, dar este mai angrenată în modernitate și pune un mai mare accent pe progres. Lupta autorului pentru a evidenția anumite evenimente nu se va sfârși niciodată. Cartea va fi tradusă în peste 30 de limbi de circulație internațională, iar numele său va deveni legendar. Pe site-ul nostru, cartea va fi disponibilă în mai multe ediții, după cum urmează: Univers (2003), Editura pentru Literatură (2004).


sus