Robert Nozick, născut pe 16 noiembrie 1938, în Brooklyn, a fost un filosof american. A devenit cunoscut în întreaga lume după publicare cărții "Anarhie, stat și utopie", în care Nozick consideră că statul minimal este singura formă justificabilă de guvernare. În lucrarea sa ulterioară, "Philosophical Explanations", a avansat afirmații epistemologice notabile, și anume teoria sa contrafactuală a cunoașterii.
Cartea "Anarhie, stat și utopie", publicată pentru prima oară în anul 1974, este una dintre cele mai originale și mai bine susținute argumentări produse în filosofia politică de orientare analitică. Tema centrală a cărții lui Nozick este justificarea statului minimal în fața pretențiilor și afirmațiilor anarhistului că statutului îi lipsește legitimitatea morală, deoarece în exercitarea funcțiilor sale ajunge să încalce drepturile oamenilor. Nozick își începe lucrarea cu o foarte puternică afirmare a drepturilor indivizilor, expusă într-un mod pragmatic. La momentul publicării sale, mulți au privit-o cu o admirație perplexă și o oarecare neîncredere, deoarece argumentele aduse de Nozick nu erau nici pe departe moneda curentă în discuțiile purtate între filosofii politicului și ai moralei.
Volumul "Anarhie, stat și utopie" este alcătuit din trei părți, toate la fel de interesante, și anume: prima parte este foarte densă și dificilă din punct de vedere teoretic; a doua parte este ceva mai relaxată, explorând și câteva teme colaterale importante într-un mod independent față de firul călăuzitor al argumentului principal al cărții; a treia parte este cea mai scurtă, cea mai ușor de citit și de urmărit, însă nu și ușor de înțeles pe deplin, asta în cazul în care cititorul nu s-a luptat din greu cu argumentele celorlalte două părți care o preced. În prima parte a cărții, autorul arată faptul că statul teoriei clasice liberale, ca stat limitat la funcțiile restrânse ale protecției împotriva forței, furtului și înșelătoriei, este justificat. În partea a doua se arată că toate celelalte argumente, prin care se urmărește să se găsească o justificare statului care este mai mult decât minimal, eșuează, deoarece orice stat care are atribuții mai extinse decât acelea legitime ale statului minimal violează drepturile indivizilor. În încheierea cărții, Nozick încearcă să convingă cititorul că statul minimal este un ideal însuflețitor pentru ale cărei realizare și menținere merită să lupți. Pentru a-și susține argumentele, autorul aduce în discuție o temă celebră în gândirea politică tradițională, și anume utopia, demonstrându-i cititorului că partea viabilă a acestei teorii este chiar structura statului minimal.
Volumul "Anarhie, stat și utopie" are un pregnant caracter teoretic, autorul dezvoltând teorii și construind argumente și contraargumente foarte abstracte care arată faptul că este interesat într-o foarte mare măsură de virtuțile formale ale doctrinei sale, dar și de puterea de a-și imagina situații posibile care să infirme teoriile rivale, și care să coroboreze propria sa teorie, decât de substanța concretă a unor analize socio-politice. Stilul de scriere al lui Nozick este asemănător aceluia în care sunt scrise multe lucrări filosofice contemporane din domeniul epistemologiei sau metafizicii, conținând argumente elaborate, afirmații combătute prin contraexemple neverosimile, teze surprinzătoare, condiții structurale abstracte, concluzii neașteptate, etc. Conform autorului, cartea sa nu prezintă o teorie precisă a fundamentelor morale ale drepturilor omului, nu conține o expunere precisă și o justificare a unei teorii retributive a pedepsei, mare parte din conținutul ei bazându-se pe caracteristici generale, sau folosește astfel de caracteristici pe care Nozick crede că le-ar avea aceste teorii daca ele ar fi elaborate.
Cartea "Anarhie, stat și utopie" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediție, și anume: Humanitas (1997).