Romanul “320 de pisici negre” de Rodica Ojog Brașoveanu, a apărut în anul 1979, la editura Dacia, din București, fiind un alt roman celebru al autoarei, al treilea roman din ciclului Melania Lupu, în care celebra bătrânică trece printr-o altă aventură, ieșind din inchisoare, cu ajutorul istețimii și flerului de care aceasta dă dovadă, fiind confundată cu o altă persoană ce deținea informații prețioase în legătură cu locul ascunzătorii unei madone aurite.
Așa cum ne-a obișnuit, autoarea duce misterul la cote maxime, personajele fiind și ele creionate intens în linii subtile și pline de umor, iar toată acțiunea ajunge să fie plasată în tipologia plină de farmec a celebrei Melania, cei din jur fiind prinși în plasa fermecătoarei femei.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura Nemira, în trei ediții broșate, publicate în anii 1999, 2004 și 2012.
Rodica Ojog Brașoveanu s-a născut la data de 28 august 1939, în București, România, fiind o importantă avocată și scriitoare română, celebră pentru nenumăratele romane polițiste scrise de-a lungul vremii, ciclurile Melania Lupu și Minerva Tutovan, fiind cele mai de seamă opere din palmaresul literar al autoarei denumite Agatha Christie a României.
Rodica se dezvoltă în cadrul unei familii înzestrate din punct de vedere cultural, mama sa fiind profesoară, iar tatăl acesteia, un celebru avocat.
Din anul 1948, aceasta urmează cursurile școlii „Maison des Français”, pentru ca mai târziu, să urmeze cursurile liceului “Domnița Ileana”,pe care le finalizează în anul 1956.
Mai târziu, încercând să meargă pe urmele tatălui, avocat, aceasta se înscrie la Facultatea de Drept, din cadrul “Universității din București”, fiind însă exmatriculată însă pentru sprijinirea unui demers, aceasta revenind la studiile juridice în 1962, în cadrul “Facultății de Științe Juridice din Iași”.
După finalizarea studiilor de drept, aceasta încearcă să scrie în paralel cu exercitarea funcției de avocat, reușind să fie avocat timp de șapte ani, însă, succesul literar o fac să renunțe și să devină scriitoare.
Printre cele mai importante opere semnate de autoare, putem aminti de “Moartea semnează indescifrabil”, 1971, “Ancheta în infern”, 1977, “Ștafeta”, 1981 sau “Melania și misterul din parc”, 1990.
Romanul “320 de pisici negre” de Rodica Ojog Brașoveanu reprezintă o altă poveste ce continuă ciclul de povești cu și despre Melania Lupu, astfel că, schimbările de situație, șantajul, deghizările și spionajul, toate îmbibate în foarte mult umor, reușeșc încă o dată să captiveze cititorul, cel care trăiește din nou fiecare acțiune și își creează în minte un scenariu diferit, în funcție de pistele false amplasate de autoare.
Astfel, romanul începe prin prezentarea Melaniei Lupu, ce este găsită vinovată în cazul spargerii unui muzeu, fiind inculpată și trimisă la închisoare, însă, chiar dacă Melania ajunge aici, în sinea sa, aceasta știe că “nu va face prea mulți pui” în celula de închisoare, fiind foarte iscusită în tehnici ample de manipulare și deghizare.
Punctul forte al Melaniei în acest caz, îl reprezintă colega ei de celulă, Olga Tudor, un complice la un caz de furt al unei statui foarte scumpe, denumite Madona de aur, astfel că un grup condus de un englez pe nume Ned Morton, ajunge în România, cu intenția de a o scoate din închisoare pe Olga.
Olga, aflând de această intenție, îi propune Melaniei să intre în jocul acesta, Ned fiind convins că Melania, este de fapt Olga, aceasta punându-l pe Ned pe piste greșite în drumul spre găsirea locului în care zace prețioasa sculptură.
Pentru a avea timp de gândire, Melania apelează la tertipuri, spunând ba că nu își aduce bine aminte și are nevoie de timp, ori trebuie să își găsească motanul, pe Mirciulică.
Farmecul Melaniei, își face efectul și de această dată, Ned, mergând prin tot Bucureștiul în căutarea motanului, acesta strângând de pe toate străzile orașului, 320 de motani.
În cele din urmă, Melania, ajunge acasă, unde dă de Mirciulică, mort de foame, încearcă să șteargă câteva urme legate de cazul pentru care fusese condamnată, însă nu reușește să scape de închisoare, maiorul Cristescu, punând-o din nou sub acuzare pe Melania.
Romanul are prezente toate ingredientele de bază pentru a ține cititorul cu sufletul la gură, astfel că tehnicile parșive demne de Sherlock Holmes, așează cititorul în prim planul acestui univers excelent creionat, astfel că acesta încearcă să afle singur misterul, chiar dacă autoarea reușește de fiecare dată să schimbe percepția și să ducă finalul într-un alt cotlon, neverificat de cititor.