Roman savuros, plin de umor și ironie, „Un blestem cu domiciliul stabil” ajunge rapid în topul celor mai apreciate cărți din țară și nu numai. Personajele Rodicăi Ojog Brașoveanu ne surprind și de această dată, fiind un mix conturat între transparență și mister. Construite într-o manieră realistă și înzestrate cu puternice calități morale, personajele sunt de-a dreptul fascinante. Înainte chiar să intram în povestea propriu-zisă, vom urmări cu atenție prezentarea eroilor și vom încerca să înțelegem ce dorește autoarea să ne arate și de această dată. Cartea urmărește tiparul scrierilor anterioare și, după cum suntem obișnuiți, avem de-a face cu un festin literar plin de mister și romantism deopotrivă.
Dumitru Mihuț este personajul central al acestei cărți. Un fost profesor, proaspăt ieșit la pensie, căruia niciodată nu i s-au întâmplat lucruri mărețe. Acum, când se așteptă mai puțin, primește din senin o moștenire. De-aici înainte, nu numai că anonimatul în care Mihuț zăcea dispare, ci încep să apară din ce în ce mai mulți prieteni, cunoscuți și, evident, dușmani. Pe parcurs, își fac apariția tot soiul de personaje ciudate, care împart interese îndoielnice și pe care eroul le-a ales pentru a-l ajuta într-un plan măreț: diverse cauze nobile pe care le finanțează.
Gestul simpatic al domnului Mihuț de a-și pune averea la mâna nevoiașilor este însă neînțeles de oportuniștii care îi dau târcoale. De aici înainte, începe o adevărată bătălie pentru avere, pentru demnitate și pentru reputație.
Autoarea nu ne dezamăgește, ci ne oferă tot felul de artificii literare care să destindă atmosfera și să amuze audiența. Așadar, luam parte la un adevărat spectacol, îmbibat în râsete și pătat cu sânge. Mai apoi, pornim într-o cursă nebună împotriva radiațiilor, care îl pândesc la fiecare pas pe bătrânul profesor. De fapt, la o analiză mai atentă, observăm că nimeni nu este cine pare a fi și că există intenții ascunse la fiecare pas. Nu știm încotro ne poartă talentul Rodicăi, dar îi urmărim eroii cu sufletul la gură și îi suntem alături în această cercetare nemiloasă și greu de soluționat.
Titlul operei este o metaforă atent aleasă, care stârnește zâmbete și spaimă deopotrivă. Acțiunea este atent dozată, iar personajele sunt experte în tot soiul de șiretlicuri. Finalul romanului este apocaliptic și revelator, iar cititorul va fi surprins de inspirația de care va da dovadă autoarea. Ca o concluzie, averea moștenită peste noapte de domnul Mihuț îi va pricinui numai necazuri, iar viața sa tihnită de până atunci este numai o amintire plăcută și îndepărtată.
Romanul se găsește în rafturile noastre în mai multe ediții, după cum urmează: Nemira (2013), Nemira (2014).