Roger Caillois - Omul si sacrul

Roger Caillois, polimat, filosof estetic, istoric al științei și analist social al ritualurilor și credințelor, s-a născut la 3 martie 1913, în Reims, Franța, mutându-se la Paris în copilărie.

Caillois a părăsit Franța în anul 1939, mutându-se în Argentina, unde a rămas până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului a luptat activ împotriva răspândirii nazismului în America Latină ca editor și autor de periodice anti-naziste.

Cărțile sale explorează, pe rand, sacrul, poezia, fantasticul, dar și pietrele (gemologia), el refuzând să gândească într-un mod trivial.

Printre cele mai cunoscute cărți scrise de Roger Caillois se numără și: "Mitul și omul" (1938), "Omul și sacrul" (1939), "Imposturile poeziei" (1944), "Piatra lui Sisif" (1946), "În inima fantasticului" (1965), "Scriitura pietrelor" (1970), "Câmpul semnelor" (1978), etc.

Publicată în anul 1939, "Omul și sacrul" este una dintre primele cărți ale lui Roger Caillois, fiind cea care i-a adus reputația atât de sociolog, cât și de scriitor. Cartea a fost scrisă cu preocuparea de a reda societății ceea ce autorul numește "un bun sacru", o sacralitate a transgresiunii.

Cartea are următoarele capitole: "Relațiile generale dintre sacru și profan", "Ambiguitatea sacrului", "Sacrul respectului: teoria interdictelor", "Sacrul transgresării: Teoria sărbătorii", și "Sacrul, condiție a vieții și poartă a morții". La finalul acesteia fiind și 3 anexe, ce abordează subiecte precum sex și sacru, joc și sacru, război și sacru.

În anexa denumită "Război și sacru", Caillois analizează sacrul asa cum este revelat în două puncte de vârf ale societății umane: sărbătoarea și războiul. Aceste două manifestări, aparent opuse, ar fi guvernate de aceleași principii: încălcarea regulilor, desființarea interdicțiilor, consumarea unor energii distructive, care ar avea, în realitate, funcția de a consolida structurile sociale existente.

Pentru Caillois, sacrul se află în centrul fenomenului religios. Omul religios este cel pentru care există două lumi opuse și complementare: una în care poate acționa fără consecințe pentru mântuirea lui, profană; cealaltă sacră, unde frica și speranța o domină alternativ.

Sacrul este reprezentat de o energie periculoasă, de neînțeles, dar care este sursa întregii eficiențe. Acesta ascunde, însă, o ambiguitate fundamentală. Lumea sacrului fiind o lume a forțelor, poate fi orientată în direcția corectă sau în direcția greșită. Forța care întruchipează sacrul tinde să se disocieze în elemente antagonice și complementare, spirite bune sau rele, preoți sau vrăjitoare, Dumnezeu sau Diavol.

In societatea noastră modernă, Roger Caillois găsește și alte forme ale sacrului: femeia, arta, știința, patria, revoluția, la celalalt pol fiind eroii pierzării, precum Faust sau don Juan. Ridicându-se în ultimele pagini la o metafizică a sacrului, autorul vede în antagonismul sacrului și profanului, semnul însuși al jocului cosmic dintre viață și moarte.

În carte, autorul vorbește și despre principiul respectului, definit de Swanton: "fiecare jumătate a societății corespunde uneia dintre cele două serii complementare, cea a căror îmbinare permite și menține existența universului organizat. Ea trebuie să vegheze la păstrarea și la integritatea seriei pe care o reprezintă, și să o tină mereu la dispoziția fracțiunii sociale în care este încarnată cealaltă care, din acest motiv, are nevoie ca să subziste de concursul celei dintâi. Ființele sau lucrurile care intră în aceeași clasă mistică sunt socotite a poseda în comun un fel de identitate substanțială. Membrii clanului au între ei, cu totemul lor, cu tot ce au rânduit sub rubrica lui, o fraternitate care, în măsura în care nu coincide cu ei, apasă asupra celorlalte legături".

Cartea "Omul și sacrul" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Nemira (2006) și Nemira (1997).