Samuel Beckett - Asteptandu-l pe Godot

Samuel Beckett este unul dintre cei mai căutați scriitori ai literaturii universale, iar scrierile sale vor fi traduse la nivel internațional în mai multe limbi străine. Poet, dramaturg și publicist, avea să dezvolte o pasiune nebună pentru istorie și literatură, iar publicul va fi încântat să descopere vizionea sa inovativă și maniera deosebită în care își creionează eroii.

Majoritatea operelor sale sunt redactate în limba engleză sau franceză, însă vor fi traduse în mai multe limbi de circulație mondială. Eroii portretizați de scriitorul nostru sunt plini de curaj, curioși și inspirați din viața de zi pe care scriitorul o trăiește în cartierele mărginașe ale Parisului de altădată.

Piesele sale sunt adevărate epopei dramatice, frânturi ale absurdului, care portretizează o societate plină de rigiditate și ghidată după legi stranii și dogme din trecut.

Autorul se inspiră cumva, pe alocuri, din Shakespeare, însă tragismul său nu atinge cotele englezului, iar drama poate fi mai ușor depășită.

“Așteptându-l pe Godot” este o lucrare fascinantă, plină de semnificații și menită să ne trezească la realitate. Piesă de teatru în două acte, care avea să se joace în marile teatre ale lumii. Reprezentare a absurdului, jucată cu tact și scrisă cu ardoare de un scriitor pasionat și iubitor de istorie. Personajele principale ale operei sunt Vladimir și Estragon, doi eroi plini de angoase, care așteaptă la nesfârșit venirea cuiva numit Godot. Acest personaj mult așteptat este un alter ego al naratorului, iar absența sa este privită drept o sfidare, lăsând loc de interpretări multiple.

Metaforele sunt utilizate din abundență, iar descrierile sunt și ele multiple. Decorul pe care îl imaginează scriitorul ne va încânta, iar marile teatre ale lumii vor respecta întocmai lucrarea original, adaptările de scenă fiind de-a dreptul fabuloase.

Piesa este o exploatare a individului și o expunere magistrală a condiției acestuia într-o societate aflată în plin declin. Așteptarea este, cumva, și ea o metaforă. Cei doi protagoniști așteaptă permanent venirea cuiva, care, desi nu va ajunge niciodată, pare să dețină cheia rezolvării unui mister pe care nu îl cunoaștem, dar îl anticipăm. Beckett face fel și fel de comparații, adduce suspansul la cote maxime, și își amețește cu totul audiența. Fără să ne spună motivul pentru care acest Godot este așteptat, ne determină să e dorim să-l cunoaștem și să îi aflăm povestea.

Câteva trimiteri către epoci trecute ori către personaje mitologice diverse ne vor uimi, însă, mai târziu, vom înțelege legătura acestora cu personajele noastre și cu scrierea în cauză. Locul și data la care se petrece acțiunea nu sunt amintite de scriitor, dar putem anticipa că se vorbește despre epoca victoriană, căci cutumele par departe de modernitate și potrivite veacului în care scriitorul însuși a viețuit.

Totuși, finalul ne va intriga și mai tare, căci Beckett nu binevoiește să ne dezlege misterul pe care l-a construit. Asemenea lui Shakespeare, lasă acțiunea să plutească într-un aer sobru, ostil și plin de semne de întrebare.

Tradusă în mai multe limbi de circulație internațională, scrierea este disponibilă pe site-ul nostru în mai multe ediții, dintre care amintim următoarele: Curtea Veche (2007), Thalia (1970).