Insula delfinilor albastri

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!


Autor american cunoscut pentru o serie de lucrări dedicate copiilor, avea să se remarce la nivel mondial prin emoția pe care o transmite și prin capacitatea extraordinară de evocare. Adesea, este curios și orientat spre emoțiile și trăirile personajelor sale. Colaborează cu mai multe edituri celebre și cu câteva gazete din țara sa. Este apreciat pentru ideile inovative și pentru originalitatea cu care își construiește personajele, dar și pentru poveștile pline de farmec și candoare, care vor face înconjurul lumii. Își dedică bună parte din timp scrisului și lucrează la mai multe publicații cunoscute, iar publicul său este format, în mare parte, din tineri și adolescenți.
Scrierea de față este una dintre cele mai căutate ale scriitorului, iar emoția pe care acesta o transmite este extraordinară, sensibilă și menite să ne schime perspectiva asupra vieții și valorilor sale. Personajele sunt prinse într-un tumult de evenimente, care mai de care mai interesante și mai palpitante, care se petrec departe de lumea noastră, într-o oază de liniște, în mijlocul naturii.
Cartea este dedicată copiilor, dar va emoționa și publicul adult, curios să ia parte la această incursiune ciudată, plină de fel și fel de obstacole. Adesea, ne vom concentra atenția pe desfășurarea acțiunii, după care vom fi uimiți de felul în care sunt scoase la iveală trăirile personajelor principale. Autorul lucrează inteligent și pune accent pe felul în care fiecare învățătură te schimbă și te face mai puternic. Povestea se concentrează atât pe raporturile dintre personaje, dar și pe maniera în care acestea vor fi percepute de public. Treptat, luăm parte la fel și fel de schimbări de situație, la obstacole greu de depășit și la tot felul de drumuri greu de dus. Autorul ne poftește pe insula sa, dincolo de toate relele lumii și ne determină să-i urmărim eroii până la finalul scrierii. Ce-i drept, îl vom asemăna cu Jules Verne și vom lua parte la întreaga sa pledoarie emoționantă și captivantă.
Limbajul folosit de scriitor este simplu și ușor de descifrat de oricine, iar povestea impresionează chiar și cei mai vârstnici cititori. Un fel de serial animat, marca Disney, așa putem percepe acest spectacol magistral, uman și emoționant. Lumini și umbre, trimiteri către tot felul de lumi străine, o pledoarie pentru renașterea din cenușă și o călătorie deosebită întru cunoaștere. Delfinii sunt închipuiți asemenea unor ființe gingașe, care vin să completeze personajele centrale ale operei și care au un aport extraordinar în desfășurarea acțiunii.
Scrierea va fi extrem de apreciată la nivel internațional, distribuită masiv în mai multe state și adaptată pentru o mini serie televizată, care va avea o audiență uriașă. Autorul însuși nu se așteaptă la o astfel de primire din partea publicului, iar celebritatea sa va crește peste noapte.
Emotiv și simplu, romanul ne cucerește și ne emoționează, iar finalul ne determină să ne dorim să mai lecturăm și alte manuscrise semnate de autorul nostru. Pe site, cartea este disponibilă în mai multe ediții: RAO (2012), RAO (2001).


sus