Născut pe 4 ianuarie 1877 la Braşov, Sextil Puşcariu a fost fiul publicistului Iosif Puşcariu şi al Eufrosinei. Din propriile sale mărturisiri, familia sa s-ar fi tras din Maramureş, stabilindu-se în zona Branului la finalul anilor 1700. De remarcat este că întreaga familie milita pentru drepturile românilor ardeleni, tatăl său fiind editorul revistei Cocoşul roşu şi al unor pagini despre memorialistica braşoveană. Studiile gimnaziale le-a făcut în oraşul natal,  urmând în continuare liceul ce astăzi poartă numele lui Andrei Şaguna şi liceul german. Încă din liceu preocupările sale literare sunt vădite, fiind membru în comisia literară şi vicepreşedinte al unei societăţi de lectură. Pleacă la studii la Leipzig, Paris şi Viena. Obţine doctoratul în 1905 şi înfiinţează Seminarul român la Universitatea din Viena în 1904. Guvernul maghiar intervine pentru desfiinţarea acestui centru de studii.

Vine în Cernăuţi şi îşi desfăşoară activitatea ca profesor de limba şi literatura română la Universitate. Între 1906 şi 1929 va publica Studii istroromâne, în trei volume. Desfăşoară activităţi culturale diverse, cum sunt manifestările pentru sărbătorirea lui Mihai Eminescu. Participă la Primul Război Mondial pe frontul italian. În această perioadă Sextil Puscariu începe să lucreze la Memorii. După Război se întoarce la Cernăuţi, unde devine decan al facultăţii de Filosofie. Tipăreşte ziarul Glasul Bucovinei. Participă la înfiinea Universităţii din Cluj, fiind rectorul său de două ori şi întemeind în acest oraş Muzeul Limbii Române. Ca director al acestei instituţii începe să creeze Atlasul lingvistic român şi revista Dacoromania. Devine membru al Academiei Române din 1914, această instituţie încredinţându-i elaborarea unui Dicţionar al limbii române încă din 1904.

Colaborează la numeroase publicaţii, cum sunt Convorbiri literare, Luceafărul, Transilvania, Samanatorul, Revista Fundaţiilor Regale, Vatra, Familia, Gazeta Transilvaniei, Viata Romaneasca, Telegraful Român etc. Sextil Puscariu carti. Scrierile sale în versuri, ca și cele în proză, sunt grupate în volume ca Juvenilia, Schiţe, Snoave. Abandonează, însă, creaţia în favoarea criticii şi istoriei literare. Activează şi ca traducător din Heine, Ibsen sau Cehov.