Shan Sa - Jucatoarea de go

Shan Sa, născută pe 26 octombrie 1972 la Beijing, este o cunoscută scriitoare franceză, născută în China. A crescut într-o familie de artiști, începând să scrie la vârsta de șapte ani. În anul 1983 a câștigat premiul I la Concursul Național de Poezie pentru Tineret din China. În 1985 părăsește China, mutându-se în Franța, unde obține o diplomă în filosofie la Universitatea Sorbona din Paris. În anul 1997 își publică primul roman, "Porte de la paix céleste", care spune povestea unei tinere chineze care descoperă lumea occidentală, fiind foarte bine primită de critici. Printre cele mai cunoscute cărți publicate de Shan Sa se numără: "Yan Ni's Poems" (1983), "Les Quatre Vies du saule" (1999), "La Joueuse de go" (2001), "Les Conspirateurs" (2005), "Alexandre et Alestria" (2006), "La Cithare nue" (2010).

Cartea "Jucătoarea de go", publicată în anul 2001, este povestită, în capitole alternative, de o fată chineză, de doar 16 ani, și un soldat japonez, acțiunea petrecându-se în regiunea Manciuria, la finalul anilor '30. Atunci când începe acțiunea, regiunea fusese ocupată de japonezi de cațiva ani, dar exista o mișcare de insurgență activă. Marea pasiune a tinerei fete este jocul de Go, petrecându-și mare parte din timp jucând în piața "O Mie de Vânturi", loc în care oamenii vin să joace celebrul joc. În roman, jocul Go oglindește atât jocul dintre bărbați și femei, cât și conflictul dintre China și Japonia, un conflict care progresează local în mișcări mici, similare cu cele din joc.

Jocul Go își are originea în vechea Chină, fiind inventat în urmă cu aproximativ 4000 de ani, și fiind introdus în Japonia în jurul anului 800, iar în occident la sfâșitul secolului al XIX-lea. Go-ul este un joc teritorial, tabla fiind marcată cu 19 linii orizontale și 19 verticale, putând fi văzută ca un teritoriu ce urmează a fi cucerit de către cei doi jucători. Jocul reflectă abilitatea combatanților de a menține un echilibru între atac și aparare.

"În piața din O Mie de Vânturi, jucătorii acoperiți de chiciură seamănă cu niște oameni de zăpadă. Din nasuri și din guri le iese abur alb. Ace de gheață, crescute sub marginea căciulilor, își îndreptă vârfurile spre pământ. Cerul e de sidef, soarele roșiatic coboară și iar coboară. Unde se află mormântul soarelui? Oare când s-a transformat acest spațiu în loc de întâlnire a amatorilor de go?"

Pentru început, narațiunea se face la persoana I, fiecare capitol fiind spus alternativ din punctul de vedere al tinerei jucătoare, care își descrie viața de zi cu zi, și soldatul japonez care se apropie din ce în ce mai mult, ajungând în final în același oraș cu fata, capitolele foarte scurte dând ritm poveștii. Romanul este construi într-un ritm lent, ambii naratori descriind, de asemenea, evenimente din trecutul lor. Soldatul japonez este trimis în oraș sub acoperire, îmbrăcat ca un chinez, cu o poveste care să-i explice accentul. Cei doi se întâlnesc în piața "O Mie de Vânturi". Jocul lor este unul lung, întorcându-se zi de zi pentru a îl continua. Ritmul cărții devine din ce in ce mai rapid, pe măsură ce se apropie finalul jocului: disperarea crescând pe măsură ce lumea din jur este acaparată de război. Soldatul și fata caută să evadeze, mai întâi făcând pași mici, în finalul cărții eliberându-se complet. Romanul a fost tradus în peste 30 de limbi străine, fiind adaptat pentru film în anul 2004.

Cartea "Jucătoarea de go" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Pandora M (2004) și Polirom (2014).