Strainul de acasa

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!


Shari Lapena - Strainul de acasa
Shari Lapena s-a născut în Canada în 1960 și a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute scriitoare de thriller din țara sa. Cariera sa nu a fost asta de la început, a fost avocată apoi profesoară de engleză, dar în timpul liber mai scria câteva rânduri. Așa se face că în 2008 publică primul său roman, Things go flying, care a propulsat-o în această lume.
A continuat să uimească de-a lungul anilor cu romane precum Cuplul din vecini sau Cineva cunoscut, iar stilul său a fost o inspirație pentru filmele și serialele polițiste.
Romanul polițist "Străinul de acasă" a fost publicat pentru prima dată în limba engleză în anul 2017. În limba română apare la doar un an distanță la editura Trei în varianta broșată sau broșată cu supracopertă.
Karen Krupp fuge panicată dintr-un restaurant și se urca la volan. Din cauza stării sale se izbește de un copac și ajunge inconștientă la spital, rămânând cu o amnezie ce îi va devasta trecutul. Între timp soțul său ajunge acasă și o declară dispărută iar când poliția își face apariția, îl anunță că un cadavru a fost găsit în restaurantul din care a fugit. Detectivul Rasbach se va ocupa de acest caz și o va interoga pe Karen chiar de pe patul de spital. Ea îi declară că este amnezică și nu îl poate ajuta cu răspunsuri iar detectivul decide să afle singur cine e de fapt femeia din fața lui și ce îi ascunde. Descoperă că în trecut a trăit sub o altă identitate în Las Vegas, și-a înscenat moartea, și a început o viață nouă sub un alt nume. Când începe să își amintească ce i s-a întâmplat, numele de Georgina îi va răsuna în cap, pentru că un bărbat ce purta numele acesta a sunat-o și a chemat-o la o întâlnire. S-au văzut la restaurantul abandonat și a aflat că acesta îi cunoștea toată viața și voia să o distrugă, așa că a acționat în consecință. Mărturisește totuși că arma a ținut-o doar pentru legitimă apărare, însă vecina ei a urmărit-o pe tot traseul. Nu a făcut asta pentru a o condamna, ci pentru a o vedea plecată de acasă pentru a-i putea cuceri soțul. Toate aceste planuri se duc pe apa sâmbetei însă nu îți voi spune cum pentru că altfel vei pierde toată esența cărții, așa că grăbește-te să afli cum a ajuns Georgina să fie Karen și ce a pierdut din această cauză.


sus