Shusaku Endo - Tacere

Shusaku Endo a fost un cunoscut scriitor japonez, romancier, autor de scenarii de televiziune, uneori comentator la posturi de radio, autor de interviuri - pentru o serie de reviste care apăreau săptămânal - ale erei Showa, dramaturg, biograf, ziarist, soț pentru Junko Endo și tată pentru Ryunosuke Endo. El s-a născut la data de 27 martie, 1923 în Tokyo și după o viață trăită din plin, a decedat din cauza unor complicații ale hepatitei, la data de 29 septembrie, 1996 în Shinjuku, Tokyo. S-a convertit la catolicism încă din copilărie și astfel, Shusaku a fost considerat de către cetățenii japonezi un fel de ,,Graham Greene al Japoniei” (împărțind, desigur o admirație comună, iar Graham Greene l-a numit pe Shusaku unul dintre cei mai buni scriitori în viață). A absolvit Universitatea Keio la secția de literatură franceză în anul 1950, apoi a studiat câțiva ani la Londra. Scrierile sale, de regulă, se bazau pe o rară perspectivă a Catolicismului Japonez. Autorul a fost recunoscut internațional pentru romanul istoric de ficțiune ,,Tăcere”, care a fost publicat în anul 1966, iar în 2016 a fost adaptat pentru filmul cu același nume, regizat de către Martin Scorsese. Shusaku a primit multe prestigii și premii, inclusiv „Premiul Akutagawa” și „Ordinul Cuturii”, iar mai apoi inclus în romanul Catolic ,,Ordinul Sfântului Silvestru”, scris de Paul Pope al VI-lea. De asemenea, a făcut parte din ,,A treia Generație”, adică un grup mare de scriitori japonezi care au apărut după cel de-Al Doilea Război Mondial. Shusaku a scris în diferite stiluri, însă subiectele abordate de el sunt strâns legate de Creștinism, dacă nu chiar Catolicism. În cărțile sale se reflectă multe experiențe din copilărie, inclusiv stigmatul de a fi un ,,străin” printre ceilalți, sau dat la o parte, viața unu pacient în spital și lupta cu tuberculoza. Personajele pe care el le creează se luptă cu dileme morale complexe, iar alegerile lor produc de cele mai multe ori un mix de rezultate tragice.

Romanul ,,Tăcere” îl găsim la editura ,,Polirom” (2008, 2014, 2018). Este considerat cel mai bun roman al autorului. La început, este scris sub forma unor scrisori. Pe parcursul romanului devenim martori la chinurile la care a fost supus părintele portughez Rodriguez în încercarea sa de a aduce creștinismul catolic în Japonia, în mijlocul perescutărilor creștinilor de către conducători. Personajul duce atât o luptă exterioară cât și una interioră, în care credința și demersul său îi sunt zdruncinate din temelii. Ba chiar ajunge să își compare propriul chin cu cel al lui Iisus (pe parcursul cărții Iisus fiind prezentat ca ,,acel bărbat”, nefiind întâmplătoare lipsa numelui Său, ci este un simbol al deformării creștinismului și al credinței în Japonia. Dumnezeu pentru Japonia nu mai conține substanță. În această cumplită și tragică misiune a lui Rodriguez, vândut autorităților, supus la chinuri inimaginabile, când simte că este neputincios în fața lumii, când pare că a pierdut lupta, când începe să se îndoiască de propria credință, el descoperă că Dumnezeul lui există, diferit de cel al Bisericii. Dumnezeu există în interiorul său, există chiar și în ,,Tăcere”.