Silvia Jurcovan este atrasă de bucătăria autentică încă din copilărie, iar vacanțele petrecute la bunici o vor ajuta să înțeleagă că își dorește o carieră în această direcție. Cumva, bucătăria tradițională se impregnează asupra autoarei noastre și cochetează o vreme cu fel și fel de cursuri de gătit și conferințe culinare internaționale. Născută la Cluj, într-o familie simplă, avea să urmeze liceul din Cluj și, curând, se stabilește la Sibiu, cu proaspăta sa familie. Când fiul său ajunge la facultate, în București, Silvia îi trimite fel și fel de rețete și, astfel, se naște în ea dorința de a închega mai multe rețete și de a le transpune într-o lucrare. Cartea va vedea lumina tiparului târziu, iar autoarea nu se gândea că are să aibă așa un succes. Prin urmare, rețetele sale ajung pe mesele marilor bucătari din Europa și nu numai, Ulterior, carte va fi tradusă în mai multe limbi străine și menită să devină ghid culinar pentru cei care vor să învețe artele gătitului.
La nivel internațional, autoarea va fi apreciată pentru precizie și pentru îndrăzneala cu care propune alte rețete, cu care încearcă noi și noi condimente și amestecuri. Ea se bazează mult pe bucătăria tradițională și crede că românii au multe de oferit în bucătărie. Prin urmare, prezintă fel și fel de combinații și este apreciată pentru explicațiile pe care le oferă.
Silvia Jurcovan avea să declare că nu se aștepta la o astfel de primire pe piața de carte culinară și că a început să scrie din dorința de a oferi și altora rețetele minunate pe care ea însăși le-a descoperit și cu care și-a format abilitățile de bună gospodină. Fiul său a fost cel care a impulsionat-o să ofere cartea editurii pentru a fi publicată. Ulterior, ea va mai scrie și alte rețete care vor dăinui peste timp în bucătăriile din întreaga lume. Astăzi, numele autoarei este strâns legat de gastronomia autentică românească, iar rețetele sale au ajuns chiar și în America. Există o emisiune culinară celebră, unde avea să fie invitat marele Jamie Oliver, iar rețeta principală este a româncei noastre. După moartea sa, drepturile de autor vor fi administrate de fiul acesteia, iar numele de Jurcovan va sta la loc de cinste în manualele de profil gastronomic.
Lucrările sale sunt scrise cu dragoste și dăruire, iar autoarea vrea ca toți cei interesați să gătească fără trudă, să o facă din pasiune, iar ea caută, prin rețetele sale, să le înlesnească munca. Traducerea în engleză a rețetelor a fost făcută chiar de autoarea noastră, tocmai pentru a nu pierde esența rețetelor sau a omite vreun ingredient cheie. Vom descoperi astfel o autoare plină de pasiune pentru munca sa, care vine în întâmpinarea celor neinițiați în ale gătitului și îi ghidează cu măiestria și talentul său. Poate chiar răbdarea este cheia succesului Silviei Jurcovan, poate astfel reușește să învețe publicul arta gătitului.
Cartea poate fi găsită pe site-ul nostru în mai multe ediții, dintre care vom aminti câteva: Leda (2002), Humanitas (2016), Editura Tehnică (1998).


sus