Silviu Curticeanu - Marturia unei istorii traite

Silviu Curticeanu, născut pe 15 octombrie 1933, în Timișoara, este un jurist, memorialist și om politic comunist român. A urmat cursurile Facultății de Drept la Universitatea din Cluj, acolo unde în 1967 a obținut și titlul de doctor în științe juridice. În perioada 1975-1989 a fost membru în Consiliul de Stat al RPR, principala structură decizională a statului comunist. În paralel, a ocupat până în 1982 funcția de secretar a lui Nicolae Ceaușescu. La 3 noiembrie 1982, este promovat, devenind șef al Secției Cancelariei a CC al PCR. Datorită funcției avute, a fost mai mereu în preajma lui Nicolae Ceaușescu, fiind martorul celor mai importante decizii ale acestuia luate în ultimii ani ai "Epocii de aur".

Cartea "Mărturia unei istorii trăite", publicată pentru prima oară în anul 2000, a fost scrisă de Curticeanu în timp ce se afla în detenție în perioada 1992-1993, la Rahova, respectiv Jilava. În lucrarea sa, autorul, care făcea parte din anturajul lui Ceaușescu, încearcă să explice care au fost cauzele privațiunilor incredibile de care au avut parte românii în anii de dinaintea Revoluției Române din 1989. În ultimii ani ai "epocii Ceaușescu", Silviu Curticeanu a fost unul dintre personajele cheie ale regimului național-comunist. Fostul demnitar comunist administra arhiva Comitetului Central, având cele mai multe informații privind modul de organizare al acestei arhive în momentul Revoluției din decembrie 1989. La finalul anilor '70, după o lungă perioadă de eforturi și privațiuni, economia românească ar fi putut să-și dovedească capacitatea de a produce mai mult și mai bine, pentru a înlătură sărăcia pe care generații la rând au trăit-o. Însă, la jumătatea anilor '80 economia românească a fost lovită brutal și neașteptat de o profundă criză energetică. Proiectată să satisfacă nevoile imediate ale economiei românești, producția de energie electrică a devenit peste noapte insuficientă din cauza proastei funcționari a centralelor Rovinari și Turceni. Crezându-se că în felul acesta nu va fi afectat cu nimic ritmul de creștere al economiei naționale, Ceaușescu decide reducerea consumului pentru populație, fapt ce a dus la, printre multe altele, frigul din locuințe, întunericul străzilor și un program simbolic pentru posturile de televiziune. Această măsură a creat profunde nemulțumiri, știindu-se că un consum în plus sau în minus de maxim 8-10% nu va putea influența decisiv soarta sistemului energetic național. Consecințele crizei energetice s-ar fi putut atenua prin realizarea de importuri de la țările vecine, însă, peste această criză s-a suprapus și o acută criză financiară, determinantă de scadența datoriei externe. În acel moment, Ceaușescu a impus rambursarea datoriei, neajunsă la scandență, și interzicerea contractării de noi împrumuturi. În general, atunci când un regim politic este confruntat cu o criză economică, încearcă să dea o explicație demagogică a austerității. De cele mai multe ori, vina este dată fie pe trecutul apropiat, fie pe factori externi sau neprevăzuți. Însă, Ceaușescu nu a folosit-o pe niciuna dintre cele două metode clasice, considerând că de fapt austeritatea și criza economică ce a provocat-o nu existau. Acest lucru, așa cum era de așteptat, produce un efect invers, sădind o acută neîncredere în regim, nemulțumirea ajungând la acel nivel la care orice scânteie, provocată mai mult sau mai puțin conștient, ar putea declanșa o revoltă generală de nestăpânit.

Cartea "Mărturia unei istorii trăite" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Historia (2008) și Albatros (2000).