Simona Popescu - Exuvii

Simona Popescu s-a născut în 1965 în localitatea brașoveană Codlea și a părăsit locul natal pentru a urma facultatea la București. A studiat la Litere și imediat după ce a ieșit din băncile facultății a publicat prima ei carte de poezii intitulată Xilofonul și alte poeme. Împreună cu Caius Dobrescu și Marius Oprea a pus bazele curentului literar mașcrisissm ce încă nu a ajuns atât de popular pe cât s-ar fi așteptat. Poetul ei de suflet era Gellu Naum așa că dacă vreodată vedeți cum metaforele și hiperbolele își ies din schemă, este fix din acest motiv. Autoarea a ajuns cunoscută după anii 2000, iar printre cele mai populare cărți se numără Despre plante și animale, Volubilis sau Rușinați de eternitate.

Romanul "Exuvii" apare în 1997 la editura Nemira, ediție ce va fi urmată de Polirom în 2007, 2013 sau 2017.

Exuvie - Înveliș rezultat prin năpârlirea și ieșirea adulților din pupe, aceasta este definiția din DEX a titlului, însă definiția spirituală este cu totul diferită. Autoarea se vede ca o detectivă în propriul corp și așa ajunge să își analizeze personalitatea încă de când aceasta a început să se dezvolte. Aventura interioară este una uimitoare, cu momente interesante și observații pe care probabil oricare dintre noi le-ar face uitându-se la trecut. În funcție de vârstă, aceste identități au fost complet diferite, la 4 ani era băiețoasă, la 9 ani tocilară, la 11 leneșă, la 13 frumușică și lista continuă până în prezent. Din adolescență îi plăceau cărțile dar ajunsese să le considere periculoase fiindcă nu aveai de unde să ști pe ce tărâmuri au să te poarte paginile. Avea coșmaruri și adesea adormea în ladă sau în dulap. Părinții credeau că doar îi e frică de întuneric însă ea vedea tot felul de fețe ciudate și siluete ce o bântuiau noapte de noapte. A crezut în Dumnezeu multă vreme, apoi a descoperit Legendele Olimpului și a început să creadă în zei iar la 15 ani când a citit prima carte de filosofie a văzut că Dumnezeu de fapt nu există. Pentru ea a fost o eliberare fiindcă și-a dat seama că nu are cui să mai plătească pentru păcatele pe care le va face în viitor. Toate amintirile și le păstrează într-un jurnal fiindcă îi este frică să nu le piardă, iar la maturitate începe să le suprapună formând astfel o exuvie de euri ce i-au năpustit viața.