Sofocle - Oedip rege

Post tragic, recunoscut în Antichitate pentru tehnica sa extraordinară de a aduce tragedia în versuri în fața audienței sale. Pune bazele unui nou tip de poezie, lucrează la lucrări în formă independentă și cucerește publicul cu forța sa creatoare. Piesele sale sunt puse în scenă și astăzi în marile teatre ale lumii și au un mare succes a public. Antichitatea clasică, cea de început, este acea perioadă sclipitoare, care avea să ofere umanității talente literare precum Eschil, Sofocle sau Euripide. Tragismul și umanul, realul și fantasticul, nebunia și zbuciumul sufletelor damnate ori, adesea, războiul și lupta către eliberare a unor popoare sunt numai câteva din principalele subiecte pe care clasicii le vor adopta in lucrările lor cele mai de preț.

Sofocle se arată diferit de predecesorii săi, iar lucrările sale sunt pline de dramatism, dar și învăluite într-o nuanță ciudată de mister și magie. Criticii și experții în literatură antică susțin că numărul operelor semnate de Sofocle ajunsese la 140, însă au mai rămas în totalitate numai 7. Încă din tinerețe, Sofocle manifestă un interes deosebit pentru literatură și caută cu nesaț operele homerice și se inspiră din conținutul acestora. Participă la serbarea Salaminei și se arată încântat de festivități și de manieră în care grecii își slăvesc cetatea. Mai târziu, Sofocle se implică activ în viața politică a cetății sale și reușește să aducă reforme importante în patria sa, chiar contribuie la implementarea modelului atenian în detrimentul celui spartan în mai multe sectoare.

„Oedip rege” este una dintre lucrările tragice semnate de înaltul gânditor. Aceasta prezintă cetatea Teba în plină decădere, cuprinsă de ciuma și dominată de tot soiul de alte conflicte politice. Locuitorii Tebei vin să ceară ajutor regelui lor, Oedip, numai or reuși astfel să scape de această năpasta care s-au abătut asupra lor. Oedip îl însărcinează pe fratele soției sale să pornească către Oracol pentru a afla care este motivul acestor nenorociri. Oracolul, un bătrân orb de prin partea locului, avea sa dezvăluie un lucru teribil: moartea lui Laios, regele de dinaintea lui Oedip, este cauza acestor blesteme. În cetate nimeni nu știe cine l-ar ucis pe defunctul Laios, iar Oracolul dezvăluie că făptașul ar fi Oedip însuși.

Tragedia izbucnește, căci, în cetatea ateniană clasică, crima este unul dintre cele mai odioase acte, iar nepedepsirea acestuia este o sfidare a zeilor înșiși. O serie de dezvăluiri ciudate sunt scoase la iveală, iar prezicerile oracolului se dovedesc adevărate. O încurcătură ciudată, un moment de rătăcire al lui Oedip duce la moartea lui Laios. În mod straniu, defunctului rege i s-a spus că va muri de mână fiului său, numai că Oedip nu aflase, la momentul crimei, că Laios ii este părinte. Oedip află adevărul și refuză să accepte că a săvârșit o astfel de faptă.

In cultura grecească veche, personajele recurg la tot soiul de pedepse in astfel de cazuri dramatice, iar Oedip decide să se priveze de vedere. Scena înaltă prezintă un rege slab, neputincios, îmbrăcat în zdrențe și orb, care părăsește cetatea Teba, acum înfloritoare. Opera poate fi găsită pe site-ul nostru în mai multe ediții, după cum urmează: Garamond (2004), Editura pentru Literatură (1965), Casa Școalelor (1925).